ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe.

ortodox^[1], ~ă [At: ȘINCAI, HR. I, 151 / 18 / V: (pop) ~oacsă, ~os, ~oș, ~oc, ~oaică / Pl: ~ocși, ~e / E: ngr ὀρθόδοξος, lat orthodoxus, fr orthodoxe] 1 a Care ține de biserica creștină răsăriteană. 2 a Care este conform cu doctrina bisericii creștine răsăritene. 3-4 smf, a (Adept) al ortodoxismului. 5 a Conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine, ale unei concepții. 6 a (D. persoane) Care urmează cu fermitate astfel de principii. 7 a (Pex) Corect. modificată

ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine, ale unei dogme etc., considerată ca fiind singura adevărată; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe.

ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de biserica creștină răsăriteană, care este conform cu doctrina acestei biserici. Numai biserica ortodoxă, cu turn bulbucat, era clădire de piatră. SADOVEANU, O. VII 78. Ion-vodă se arătă creștin ortodox ca domn al Moldovei. HASDEU, I. V. 30. Două biserici: una ortodoxă, alta catolică. NEGRUZZI, S. I 183. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine, concepții etc.; (despre persoane) care urmează cu fermitate aceste principii. Cîte puțin, ideea cea nouă ajunge și ea idee ortodoxă, un stîlp al societății. GHEREA, ST. CR. I 299.

ORTODÓX, -Ă adj. 1. (adesea s.) Care aparține religiei creștine răsăritene. 2. Care se potrivește strict cu principiile tradiționale. ♦ Conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine; (despre oameni) care respectă cu strictețe astfel de principii. [Cf. lat. orthodoxus, gr. orthodoxos < orthos – drept, doxa – părere].

ORTODÓX, -Ă adj. 1. (și s. m. f.) care aparține religiei creștine răsăritene, (adept) al ortodoxiei. 2. conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine sau concepții; (despre oameni) care respectă cu strictețe astfel de principii. (< fr. ortodoxe, lat. orthodoxus, gr. orthodoxos)

ORTODÓX ~xă (~cși, ~xe) 1) și substantival Care ține de biserica creștină răsăriteană; propriu Bisericii răsăritene. 2) (despre concepții, opinii, doctrine etc.) Care este considerat ca fiind cel mai corespunzător adevărului. 3) și substantival fig. (despre persoane) Care nu recunoaște altceva decât linia oficială. /<ngr. ortódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe

ortodox a. 1. conform cu credința oficială, cu învățătura Bisericii; 2. se zice în special de Biserica răsăriteană: în opozițiune cu cea catolică: credința ortodoxă nu recunoaște autoritatea papei și permite preoților mai jos de episcopi să se însoare o singură dată; schisma între cele două Biserici datează dela 1054 și în 1700 o parte din ortodocși fură aduși sub ascultarea papei (așa-numiții Uniți); 3. fig. conform cu adevăratele principii, în morală, în literatură, etc. ║ m. cel ce profesează ortodoxismul, drept credincios.

*ortodóx, -ă adj., pl. m. cșĭ (vgr. orthódoxos, d. orthós, drept, și dóxa, opiniune. V. extero-dox, dogmă). Conform opiniuniĭ religioase considerate ca adevărate: doctrină ortodoxă. Conform opiniuniĭ religioase greco-orientale (în opoz. cu catolic, protestant): biserica ortodoxă (V. pravoslavnic). Fig. Conform adevăratelor principiĭ în morală, literatură ș. a. Subst. Cel ce se ține de ortodoxie, drept credincĭos. Adv. În mod ortodox. – Creștiniĭ ortodocșĭ aŭ început a nu maĭ recunoaște autoritatea papiĭ la 858 supt patriarhu Fotiŭ din Constantinopol. Schizma deplină s’a făcut la 1054. La 1700 o parte din Româniĭ din Transilvania (unițiĭ) s’aŭ supus din noŭ papiĭ (și bine aŭ făcut!) admițînd existența purgatoriuluĭ, dar păstrîndu-șĭ formele exterioare ale cultuluĭ oriental și limba românească în oficiŭ în locu latineĭ.

ortodoacsă sf vz ortodox

ortodoc, ~oaică smf vz ortodox

ortodos, ~oasă smf vz ortodox

ortodoș sm vz ortodox

!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe

ortodóx adj. m., pl. ortodócși; f. sg. ortodóxă, pl. ortodóxe

ortodox, pl. ortodocși

ortodox, -doxă; -docși, -doxe.

ORTODÓX adj., s. (BIS.) 1. adj. (reg.) românesc, (înv.) pravoslav, pravoslavnic. (Religia, biserica ~.) 2. adj., s. greco-oriental, (rar) greco-răsăritean. (Creștin ~.)

ORTODOX adj., s. (BIS.) 1. adj. (reg.) românesc, (înv.) pravoslav, pravoslavnic. (Religia, biserica ~.) 2. adj., s. greco-oriental, (rar) greco-răsăritean. (Creștin ~.)

CALENDAR ORTODÓX s. v. calendar iulian.

calendar ortodox s. v. CALENDAR IULIAN.

ortodóx (ortodócși), s. m. – 1. Persoană de religie creștină răsăriteană. – 2. (Arg.) Prost, neghiob. Fr. orthodoxe. – Der. ortodoxie, s. f. (religie creștină răsăriteană).

ORTODÓX, -Ă (< ngr., lat., fr.; {s} orto- + gr. doxa „gândire”) adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, care este conform cu doctrina acestei biserici. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii. ♦ (Despre persoane) Care urmează cu fermitate, cu fidelitate (sau dogmatic) o doctrină, o concepție etc. și nu se abate de la aceasta. 3. Biserica ortodoxă = biserică creștină din Orient, care s-a despărțit de cea de la Roma după Marea schismă din 1054. Cele mai vechi biserici ortodoxe au luat ființă în patriarhatele orientale ale Imp. Roman (Antiohia, Alexandria, Ierusalim și Constantinopol). Bisericile ortodoxe sunt autocefale și corespund, în general, unei țări. Un loc important în lumea ortodoxă îl ocupă viața monastică.