NĂVÂRLÍI s. f. pl. (Reg.) Convulsii epileptice; p. ext. toane, năbădăi, furii. – Cf. bg. navărleia se.

năvârlii sfp [At: HEM 1192 / V: nav~, năvăr~ / E: ns cf bg навърлея се] (Reg; în legătură cu verbele „a avea”, „a-l apuca”, „a-i veni”, „a-l găsi”) 1 Convulsii epileptice. 2 (Pex) Toane. 3 Furie.

NĂVÂRLÍI s. f. pl. (Reg. și fam.) Convulsii epileptice; p. ext. toane, năbădăi, furii. – Cf. bg. navărleia se.

năvârlii f. pl. năbădăi: femeia are năvârlii grozave CAR. [Formă intensivă din vârlì (v. svârlì)].

năvărlii sfp vz năvârlii

NĂVÎRLÍI s. f. pl. (Regional) Năbădăi, furii. Îl apucară curate năvîrlii, scîncea, se tăvălea pe jos. M. I. CARAGIALE, C. 119. Femeia are năvîrlii grozave: într-una sare și joacă tontoroiul, că trebuie s-o lege. CARAGIALE, O. III 44.

năvîrlíĭ f. pl., (rudă cu sîrb. navrije, pieziș, și decĭ cu azvîrl). Munt. Rar. Furiĭ, năbădăĭ.

năvârlíi (reg.) s. f. pl., art. năvârlíile

năvârlíi s. f. pl., art. năvârlíile

NĂVÂRLÍI s. pl. v. furie, înverșunare, mânie.

năvîrlii s. pl. v. FURIE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE.

năvîrlíe (-íi), s. f. – (Munt.) Nebunie, sminteală, capriciu, glumă. Bg. vărlŭ „turbat”, vărluvam „a turba”, cf. ngr. βούρλια „glumă”; nă- poate fi sl., cf. rut. naverle „pe dos”, sb. navrlje „răsucit” (Tiktin), sau expresiv, ca în nătă- sau năvleg. – Der. năvîrlios, adj. (capricios).