NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

nazarinean, ~ă [At: GCR I, 230/9 / V: (reg) nază~ / Pl: ~eni, ~ene / E: ns cf slv назарꙗнинь] 1-2 smf, a (Persoană) care făcea parte din populația de bază a orașului Nazaret. 3-4 smf, a (Persoană) care era originară din Nazaret. 5 smp Locuitor al Nazaretului Si: nazaritean. 6 smf (Ban) Sectar. 7-8 a Care aparținea (orașului Nazaret sau) nazarinenilor (5) Si: (rar) nazaritean, (înv) nazareanin (1-2), nazarinesc (1-2). 9-10 a Privitor (la Nazaret sau) la nazarineni (5) Si: (înv) nazareanin (1-2), nazarinesc (3-4).

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarineán adj. m., (locuitor) s. m. (sil. -nean), pl. nazarinéni; f. sg. nazarineánă, pl. nazarinéne

NAZARINEÁN s., adj. v. nazaritean.

NAZARINEAN s., adj. nazareean, nazaritean.

nazarineán, -ă, nazarineni, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a orașului Nazaret sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparținea orașului Nazaret, privitor la Nazaret sau nazarineni. 3. Adj. Denumire dată de iudei creștinilor, pe care îi desemnau ca „ucenici ai lui Iisus Nazarineanul”. Tot ei numeau credința creștină ca „eresul nazarinenilor”. ♦ (Reg.) Sectar (1). [Var.: nazariteán, -ă, năzărineán, -ă s. m. și f., adj.] – Din sl. nazareanin.

NAZARINEÁN, -Ă (< n. pr. Nazareth) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația orașului Nazareth sau era originară de aici. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau locuitorilor lui; din Nazareth.