MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

măiestreț, ~eață a [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 165^v/4 / Pl: ~i, ~e / E: măiestru + ~eț] (Înv) 1 Viclean. 2 (D. oameni) Care lucrează cu măiestrie Si: iscusit, măiestru (1), talentat. 3 (D. lucruri) Care este făcut cu măiestrie (6) Si: măiestru (4).

MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). [Pr.: mă-ies-] – Măiestru + suf. -eț.

MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Învechit, rar) 1. Care face un lucru cu măiestrie, plin de măiestrie talentat. Poeții măiestreți ai școalei alexandrine. ODOBESCU, S. I 204. 2. Care este făcut cu măiestrie. Ochiul trebuia să fie deprins spre a descifra acel tainic și măiestreț dedal. FILIMON, C. 179.

MĂIESTREȚ adj. (Mold.) Viclean. Iaste mincinos, amăgeu si măiestreț. DOSOFTEI, VS. Etimologie: măiestru + suf. -eț. Vezi și măiestri, măiestrie. Cf. alnic, amăgelnic, amăgeu, balamut, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz.

măĭestréț, -eáță adj., pl. f. ețe (d. măĭestru). Dos. Măĭestrec. Flm. Artistic.

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestréț adj. m., pl. măiestréți; f. sg. măiestreáță, pl. măiestréțe

MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ adj. (Învechit) 1. Viclean. Iaste mincinos, amăgeau și măestreț. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 165^v/4. 2. (Despre oameni) Care lucrează cu măiestrie (4); iscusit, talentat, măiestru (1). Cf. BARCIANU, V. A ajuns. . . a fi cîntată de poeții mâiestreti ai școalei alexandrine. ODOBESCU, S. I, 204, cf. 188. 3. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (4); măiestru (2). Ochiul trebuia să fie deprins spre a descifra acel tainic și măiestreț dedal. FILIMON, O. I, 200. – Pl.: măiestreți, -e. – Măiestru + suf. -eț.