mârsei sn [At: DOSOFTEI, MOL. 92 / V: ~sâi / Pl: ~e / E: ns cf bg мръсень, мърсене] (Îvr) Dorință trupească Si: (îvr) mârsăială, mârsăietură, mărsăcăciune.

mârséi sn (învechit și rar) Dorință trupească. Sinonime: (învechit și rar) mârsăială, mârsăietură, mărsăcăciune. Atestare: DOSOFTEI, MOL. 92; Variantă: mârsấi; Plural: mârseie; Etimologie: nesigură confer bulgară мръсеиљ, мръсеие;

MÎRSEI s.n. (Mold.) Dorință de plăceri, poftă (trupească). Năvarnicile a mîrseailor ai potolit de valuri unde. DOSOFTEI, MOL. Alții să porniia spre mîrseiul păcatelor. DOSOFTEI, VS. Etimologie necunoscută. Cf. bg. mărsen. Vezi și mîrsăcăciune, mîrsăială, mîrsăietură. Cf. mîrsăcăciune, mîrsăială, mîrsăietură.

mîrsăcăcĭúne f. (din mursecăcĭune, d. mursec). Vechĭ. Poftă, pasiune. – Și mîrsăĭetură f., pl. ĭ, și mîrsăĭală, f., pl. ĭelĭ, și mîrséĭ, n., pl. eĭe și eĭurĭ.