muștea sf [At: CREANGĂ, A. 81 / V: ~șchea / Pl: ~ele / E: tc mușta] 1 Ciocan folosit de cizmari și de cojocari pentru a bate cusăturile și pentru a netezi pielea. 2 Unealtă de formă piramidală cu care se fixează pielea pentru croit. 3 (Fig) Lovitură cu pumnul.

MUȘTEÁ s. f. v. mustea.

muștea f. 1. unealta cu care cismarul netezește pielea și bate talpa; 2. fig. pumn, lovitură; să vază sângele gălgăind sub mușteaua dușmanului. [Turc. MUȘTÈ].

mușteá f., pl. ele (turc. [d. pers.] müște, palma mîniĭ). Munt. Un fel de pisălog maĭ lat cu care cizmaru bate bĭelea. Fig. Iron. Pumn în nas și în bot. A lovi peste muștea, a lovi peste bot. – În Mold. nord mușchea. V. mujdea.

mușchea sf vz muștea

MUSTEÁ, muștele, s. f. Unealtă în formă de ciocan cu care cizmarii bat talpa și cusăturile. Variante: mușteá, mușcheá (CREANGĂ, A. 81) s. f.

MUȘCHEÁ s. f. v. mustea.

MUȘCHEÁ s. n. v. muștea.

mușcheà f. Mold. V. muștea: mușchea, piedecă, hașcă CR.

mușcheá, V. muștea.

mușteá s. f., art. mușteáua, g.-d. art. muștélei; pl. muștéle, art. muștélele

mușteá s. f., art. mușteáua, g.-d. art. muștélei; pl. mustéle

mușteá (muștéle), s. f. – 1. (Rar) Pumn. – 2. Ciocan de cizmar. Tc. (per.) müște „pumn” (Șeineanu, II, 266), cf. bg., sb. musta.

mușteá, muștéle, s.f. (reg.) 1. ciocan de cizmărie sau de cojocărie cu care se bat cusăturile și se netezește pielea și talpa. 2. (fig.) pumn, lovitură.

mușcheá, mușchéle, s.f. (reg.) V. mușteá.