MONÁH, -Ă, monahi, -e, s. m. și f. Călugăr. [Var.: monác, -ă s. m. și f.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.

monah, ~ă smf [At: (a. 1632) GCR I, 78/1 / V: ~ac / Pl: ~i, (înv) ~achi, ~aci, ~ași, ~e / E: slv монaχъ, ngr μοναχός] 1 Persoană care face parte dintr-o comunitate mănăstirească, de obicei, fără a avea atribuții preoțești Si: călugăr. 2 (Înv) Pustnic.

MONÁH, monahi, s. m. Călugăr. [Var.: monác s. m.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.

MONÁH, monahi, s. m. Călugăr. Toți monahii erau în strane, cu camilafcele aplecate, SADOVEANU, B. 69. Monahi, cunoscătorii vieții pămîntene Se mișc’ în line păsuri Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. Cum te mai simți, frate Paisie? îl întrebă unul din monahi. NEGRUZZI, S. I 160. Variantă: monác (CREANGĂ, A. 78) s. m.

MONÁH ~i m. Bărbat care, prin legământ, duce o viață de ascet și trăiește într-o mănăstire; călugăr. /<sl. monahu, ngr. monahos

monah m. călugăr: monahii cunoscătorii vieții pământene EM.

monáh, -ă s. (ngr. și vgr. mónahos, solitar, d. monos, singur; lat. mónachus, it. mónaco, fr. moine [din *móneco, *mónego, *moneo, monio, monie, moine], sp. pg. monje, monja. V. mînăstire). Călugăr simplu. V. ieromonah.

MONÁC, -Ă s. m. și f. v. monah.

monáh s. m., pl. monáhi

monáh s. m., pl. monáhi

monah, -hi.

MONÁH s. v. călugăr.

MONÁH s. v. anahoret, ascet, eremit, pustnic, schimnic, sihastru.

MONAH s. (BIS.) călugăr, părinte.

monah s. v. ANAHORET. ASCET. EREMIT. PUSTNIC. SCHIMNIC. SIHASTRU.

monáh (monáhi), s. m. – Călugăr, frate. Mgr. μοναχός, parțial prin intermediul sl. monachŭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 100), cf. it. monaco, fr. moine, sp. monje. – Der. monahal, adj. (de monah); monahicesc, adj. (monahal); ieromonah, s. m. (călugăr preot), din mgr. ἱερομόναχος, sl. jeromonachŭ; monahie, s. f. (călugăriță), din sl. monachija, cultism; monahism, s. n. (călugărie).