MINTÍE, mintii, s. f. (Reg.) 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. 2. Anteriu (preoțesc). – Cf. sb. mantija.

mintie sf [At: (a. 1752) IORGA, S. D. XII, 63 / V: ~teie / Pl: ~ii / E: cf srb mantija] (Ban; Trs) 1 Haină lungă, de obicei îmblănită, care se poartă peste îmbrăcămintea obișnuită Si: (reg) mintea Vz manta. 2 Anteriu preoțesc. 3 (Îe) Doar nu mi-o scurta ~ia Exprimă încercarea de a arăta indiferență față de pedeapsa ce i s-ar putea da.

MINTÍE, mintii, s. f. (Reg.) 1. Haină lungă, de obicei îmblănită. 2. Anteriu (preoțesc). – Cf. scr. mantija.

MINTÍE, mintii, s. f. 1. Manta lungă îmblănită. (Atestat în forma minteie) Bine băgaseși de seamă Că Parpangel să gată să deie Și-l opriși țiindu-l de minteie. BUDAI-DELEANU, Ț. 118. 2. Haină lungă preoțească. O-mbrăcat haine călugărești, O luat o mintie. MAT. FOLK. 1072. – Variantă: mintéie s. f.

mintea sf [At: ȘINCAI, HR. III, 208/29 / Pl: ~ele / E: cf mintie] (Trs) Mintie (1).

minteie sf vz mintie

MINTÉIE s. f. v. mintie.

mintíe (reg.) s. f., art. mintía, g.-d. art. mintíei; pl. mintíi, art. mintíile

mintíe s. f., art. mintía, g.-d. art. mintíei; pl. mintíi, art. mintíile

MINTÍE s. v. anteriu, reverendă, sutană.

mintie s. v. ANTERIU. REVERENDĂ. SUTANĂ.