mintean sn [At: ASACHI S. L. II 92 / Pl: ~ene / E: tc mintan] 1 (inv) Pieptar sau tunica din stofa colorata purtata de arnautzi de unele categorii de ostashi sau de oameni de serviciu. 2 Haina tzaraneasca barbateasca de dimie de obicei scurta cu sau fara maneci impodobita cu gaitane negre shi cu cusaturi Vz laibar suman zeghe. 3 (Reg; ics) Dea ~ul Joc de copii nedefinit mai indeaproape.

MINTEÁN mintene s. n. Haina tzaraneasca (de dimie panura etc.) lunga pina mai jos de briu de obicei impodobita cu gaitane. Cotulbea ishi lipi tzigara scoase amnarul shi iasca din buzunarelul din dreapta al minteanului shi se lupta o clipa cu ele. DUMITRIU N. 230. Ramase intrun mintean alb k varul de sub carei iesheau poalele. CAMILAR N. II 259. Recrutzii noshtri... au venit in mare parte la razboi cu mintenele shi cu sucmanele lor tzaraneshti. ODOBESCU S. III 587. ♦ (Invechit) Pieptar vesta sau tunica de stofa colorata cu sau fara mineci purtata de arnautzi sau de alte categorii de slujitori. Veneau roshiorii shi verzishorii calari... purtind mintene roshii shi verzi. ODOBESCU S. I 73. Fustanela sau poturi mintean shi iminei roshii. GHICA S. 98.

MINTEÁN ~éne n. 1) Haina tzaraneasca de dimie (impodobita cu gaitane) purtata de barbatzi. 2) inv. Pieptar sau tunica de stofa colorata purtata de arnautzi. /<turc. mintan

mintean n. 1. pieptar cu sau fara maneci purtat inainte de arnautzi shi de ciocoi: Roshiorii purtand mintene roshii OD. cafegiul boierului imbracat cu un mintean de postav negru cusut cu fir FIL.; 2. haina tzaraneasca de dimie la guler shi pana jos cu nasturi de gaitan uneori impodobita cu cusaturi (la zile mari): tzaranul poarta minteanul primavara shi toamna punand la frig peste el gheba sau anteriul. [Turc. MINTAN].

minteán n. pl. ene shi rar eanurĭ (turc. mintan d. pers. minten). Vechĭ. Un fel de vestan care o purtaŭ odinioara Arnautziĭ shi ciocoiĭ. Azĭ. Un fel de haĭna scurta facuta din suman vatuita orĭ nu un fel de surtuc (zabun) tzaranesc ornat cu saradurĭ. In Olt. mintan pl. ane. In Meh. shi baĭbarác in Gorj shi durútz.

minteán (inv. pop.) s. n. pl. minténe

minteán s. n. pl. minténe

MINTEÁN s. laibar surtuc (reg.) laibarac (prin Mold.) baibarac (Transilv. Ban. shi Mold.) caput. (~ purtat de tzarani.)

MINTEAN s. laibar surtuc (reg.) laibarac (prin Mold.) baibarac (Transilv. Ban. shi Mold.) caput. (~ purtat de tzarani.)

minteán (minténe) s. n. Surtuc haina. Mr. mindan. Tc. mintan (SHeineanu II 260; Lokotsch 1571; Ronzevalle 165); mai putzin probabila der. din mag. mente (Cihac II 515).

minteán mintene s.n. (reg.) Cojoc cu pieptar: „Sami bag manan minteutza / Sa scot dalba hartiutza” (Barlea 1924: 23). Din tc. mintan (SHaineanu Scriban DER DEX MDA).

minteán ene s.n. Cojoc cu pieptar: „Sami bag manan minteutza / Sa scot dalba hartiutza” (Barlea 1924: 23). Din tc. mintan (SHeineanu).