minereu sn [At: ALEXI, W. / V: (înv) ~rai / Pl: ~uri / E: fr minerai] Acumulare de minerale din care se pot extrage, pe scară industrială, unul sau mai multe metale sau combinații ale acestora Si: (înv) madem (1), minieră (3).

MINERÉU, minereuri, s. n. Mineral în compoziția căruia se găsesc anumite elemente (metale și metaloizi) care se pot extrage prin procedee fizice și chimice, spre a fi folosite ca materie primă în industrie. Întreabă tu pe maică-ta ce-i greul, Că a spălat o viață minereul. DEȘLIU, M. 41. Ne-am propus să găsim un procedeu nou pentru obținerea fontei din minereurile aflate în țară la noi. BARANGA, I. 168.

MINERÉU s.n. Aglomerare de minerale în compoziția cărora se găsesc anumite elemente (metale, metaloizi) în cantități suficiente pentru a putea fi exploatate rentabil. [Pron. -reu. / < fr. minerai].

MINERÉU s. n. aglomerare de minerale în compoziția cărora se găsesc metale, metaloizi. (< fr. minerai)

MINERÉU ~ri n. Rocă cu unul sau mai multe minerale în componență, care pot fi extrase pe scară industrială; zăcământ mineral. /<fr. mineral

minerai sn vz minereu

mineraiu n. compus metalic așa cum se află în mine.

*mineráĭ n., pl. aĭurĭ, și mineréŭ n., pl. eurĭ (fr. minerai, d. minière, minieră, mină maĭ mică, d. mine, mină, săpătură). Mineral, substanță minerală așa cum se află în natură.

mineréu s. n., art. mineréul; pl. mineréuri

mineréu s. n., art. mineréul; pl. mineréuri

minereu, -reuri.

MINERÉU s. (înv. și reg.) rudă, (înv.) madem, minieră. (~ de fier.)

MINEREU s. (înv. și reg.) rudă, (înv.) madem, minieră. (~ de fier.)