melopee sf [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~ei, (rar) ~ / E: fr mélopée] 1 Artă a declamației la vechii greci. 2 Artă a de a compune muzică pentru versuri. 3 Totalitate a regulilor compoziției muzicale. 4 Melodie lentă, ritmică, monotonă, care exprimă tristețe, melancolie și care acompania altădată o declamație Vz recitativ. 5 (Pex) Compoziție muzicală Vz melodie (2).

MELOPÉE, melopei, s. f. Melodie lentă, ritmică și monotonă, cu un caracter melancolic, trist, care (mai ales în trecut) acompania o declamație; recitativ. Copilul luă cartea și reîncepu monoton, ca o melopee a plictiselii «Fierul, fonta și oțelul... Fierul...». C. PETRESCU, Î. II 166. ◊ Fig. Dulce și tristă, melopeea bietului greieruș parcă vine din trecutul veșnic și tremură spre întunecatul viitor. SADOVEANU, O. VI 408. ♦ Bucată muzicală, melodie. Cvatorul rusesc cînta o melopee gravă și tristă. C. PETRESCU, C. V. 314. Opera Guilom Tell a lui Rossini... Ce minunată interpretațiune a vieței vînătorești este, în adevăr, această măiastră melopee. ODOBESCU, S. III 93. – Pl. și: melopee (TOPÎRCEANU, B. 52).

MELOPÉE s.f. 1. Arta declamației la vechii greci; arta de a compune muzică (pentru versuri). 2. Melodie monotonă, lentă, dar ritmică; recitativ. ♦ Melodie. [Pron. -pe-e, pl. -ei, -ee. / < fr. mélopée, cf. lat. melopoeia, gr. melopoiia < gr. melos – cântec, poiein – a face].

MELOPÉE s. f. 1. (la vechii greci) ansamblu de reguli referitoare la cânt. 2. declamație muzicală, de formă liberă; (p. ext.) melodie monotonă lentă. (< fr. mélopée)

melopee f. 1. arta de a declama versurile la cei vechi; 2. arta de a pune cuvinte în muzică.

*melopéĭe f., pl. eĭ (vgr. melopoiia, d. mélos, cîntec și poiéo, fac; lat. melopoeia. V. epo- și onomato-peĭe). La vechiĭ Grecĭ, totalitatea regulelor compuneriĭ muzicale. Azĭ, cîntec ritmic care acompaniază o declamațiune. Fig. Recitativ, cîntec monoton.

melopée s. f., art. melopéea, g.-d. art. melopéii; pl. melopéi, art. melopéile (-pe-i-)

melopée s. f., art. melopéea, g.-d. art. melopéii; pl. melopéi

melopee

melopee, -pei.

MELOPÉE s. v. recitativ.

MELOPÉE s. v. cântec, compoziție, melodie, muzică.

MELOPEE s. (MUZ.) recitativ.

melopee s. v. CÎNTEC. COMPOZIȚIE. MELODIE. MUZICĂ.

melopee (< gr. μελοποιία [melopoiia]), termen folosit în muzica greacă* veche pentru a desemna arta îmbinării regulilor de compoziție pentru realizarea unei melodii*. În muzica contemporană, lucrările cu acest titlu sunt lucrări în general instr. (destinate unui instr. solistic monodic*).

MELO-₂ „muzică, melodie”. ◊ gr. melos „cîntec, melodie” > fr. mélo-, germ. id., engl. id. > rom. melo-. □ ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care nu suferă muzica; ~fobie (v. -fobie), s. f., aversiune patologică față de muzică; ~man (v. -man₁), s. m. și f., persoană pasionată de muzică; ~manie (v. -manie), s. f., dragoste excesivă pentru muzică; ~pee (v. -pee), s. f., ansamblu de reguli referitoare la cînt și la arta declamației la vechii greci; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a muzicii în terapeutică; ~tipie (v. -tipie), s. f., culegere a notelor muzicale prin utilizarea unui material tipografic mobil.