MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. (Înv.) S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.

mehenghi, -ghe [At: CANTEMIR, IST. 157 / V: (îrg) meeng, mee~, ~nchi, ~eng, meie~, men~ / Pl: (1) ~uri, (2-6) ~ / E: tc mehenk] 1 sn Piatră cu care se încercau metalele prețioase. 2 a (Pop) Priceput. 3 a (Pop) Isteț. 4 a (Pex) Șiret. 5 a (Pex) Viclean. 6 a Căruia îi place să glumească, să facă farse Si: poznaș, (reg) mehengher.

MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s. n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I. S. n. Piatră cu care se încercau metalele prețioase. II. Adj. (Pop.; adesea substantivat) Priceput, isteț, abil; p. ext. șmecher, șiret: glumeț, poznaș. – Din tc. mehenk.

MEHENGHI s. n. (Mold.) Piatră cu care se încercau metalele prețioase. Mehenghiul metalurile de curate si de spurcate ispiteaște. CANTEMIR, IST. Etimologie: tc. mehenk.

meeng, ~ă sn, a vz mehenghi

meenghi, ~ghe sn, a vz mehenghi

mehenchi, -che sn, a vz mehenghi

meheng, ~ă sn, a vz mehenghi

meienghi, ~ghe sn, a vz mehenghi

mehenghiu n. piatră de cercat aurul. [Turc.; MEHENK]. ║ a. isteț, șiret: te văd că ești bun mehenghiu CR.; [Lit. ispitit, pățit; metaforă împrumutată dela aurari].

mehénghi² (înv.) s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri

mehénghi s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri

mehenghi

mehénghi (mehenghiuri), s. n. – 1. Piatră de încercare. – 2. (S. m.) Viclean, fățarnic, hoțoman. – Var. mehenchi, mehengler. Tc. mehenk, din arab. muhakk (Șeineanu, II, 256; Lokotsch, 1498), cf. ngr. μεέγγi, bg. mehenk. – Der. mehenghe, s. f. (fățarnică).