maștehă sf [At: (a. 1640) GCR I, 90/26 / V: maște, ~egă, ~tică, ~tie, ~tihă, ~tigă, ~tină / G-D: maște-mea, măști-mi / Pl: ~he / E: slv маштeχa] (Îrg) Mamă vitregă.

*MAȘTEHĂ s. f. (Mold., Olt., Trans. S) Mamă vitregă: A: Iară de să va afla cu maștehă-sa, 12 ai post. ȘT, 293. La maștehă-sa de greși, 9 ai post. PRAV., 101^v. Care va petreace cu ...fiica maștehă-sa, cu foc să se arză. ÎP, 40^r. Așa esti și pămintul: buruienilor celor sălbatice ești mamă, că sînt născuți dintr-însul, iară sămănăturilor esti ca o maștihă. E 1779, 4^r; cf. ȘT. 283; PRAV.; M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, HR.; NECULCE; I, 2^r; NCCD, 314. B: Mastehă-sa sau soacră-sa sau mătușî-sa. PRAV. GOV; cf. ÎNDREPTAREA LEGII. C: Acelora le iaste maștehă. E 1703, 129^r. ◊ Adjectival. Aceasta trebuie să poarte în minte părinții vitregi și mumînile maștehă, că și cuconii lor pot rămînea la sărăcie. CS, 64^v; cf. CS, 63^v, 64^r, 65^r. Etimologie: sl. mašteha. Cf. m a ș t e r ă.

máștehă f., pl. e (vsl. mašteha, mamă vitregă, d. mati, mamă; bg. mašteha, rus. máčiha; ung. mostoha, mamă vitregă, tată vitreg). Nord. Rar. Mamă vitregă. – În Btș. máștimă, pl. e. În Bucov. și máștie (Șez. 32, 66).

maște sf vz maștehă

maștie sf vz maștehă

maștigă sf vz maștehă

maștihă sf vz maștehă

maștină sf vz maștehă

maștihă t. Mold. Tr. mamă vitregă: am să-i fiu maștihă? AL. [Slav. MAȘTEHA, din MATI, mamă].

máștehă/máșteră s. f., g.-d. art. máștehei/máșterei; pl. máștehe/máștere

maștíhă, maștihe, (maștehă), s.f. – (reg.; înv.) Mamă vitregă: „Tata că s-o însurat, / Rea maștihă mi-o luat” (Bârlea, 1924, II: 65); „Io n-am avut cine să fie împotrivă, că n-am avut părinți, n-am avut pă nime, numa pe Emuca, măștihoaia” (Memoria, 2014: 146). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. maștehă. – Din vsl. mašteha „mamă vitregă” (Frățilă, 2000: 59; DEX, MDA) < mati „mamă” (Șăineanu).

maștíhă, -e, s.f. – Mamă vitregă: „Tata că s-o însurat, / Rea maștihă mi-o luat” (Bârlea 1924 II: 65). – Din sl. (bg.) maštecha.

MAȘTEHĂ s. f. (Învechit și regional) Mamă vitregă. Maștehă-sa sau soacră-sa sau mătușî-sa (a. 1640). GCR I, 90/26. Acesta Etearh, avînd fată cu altă fimei făcută, îi luă și maștihă. HERODOT (1645), 257. Tatăl ce-ș va ucide feciorul, cîndu-l va prinde curvind cu maștehă-sa, nu să va chema ucigătoriu. PRAV. 98, cf. 107, 215. Murind tatăl lor. . . rămasără cu maștihă. DOSOFTEI, V. S. octombrie 94^v/22. Acești boieri pire pe o maștehă a lor la Dumitrașco Vodă, dzicîndu cum că ar fi rămas mulți bani de la tatul lor. NECULCE, L. 86. Constantin. . . intrînd în vrajbă cu maștihă-sa Martina, zic unii să-l fi otrăvit. CANTEMIR, HR. 335. S-au plecat Cnimon, și toate le spunea: . . . pre tatăl cum că să numeaște Aristip, și pre Dimineta cum că i-au fost maștehă. AETHIOPICA, 2^r/17. După această învoială nu mai am. . . a cerca eu la feciorul mieu nimica, nici feciorul mieu la mine, nici la maștehă-sa (a. 1785). ȘTEFANELLI, D. c. 159, cf. 314. Adevărați ochi de maștehă. CRITIL, 72/13. Dumisale banului îi este dat danie de la maștiha dumisale Maria (a. 1 795). URICARIUL, XX, 396. Au fost muiere împăratului Sever, maștehă împăratului Caracala. ȘINCAI, HR. I, 15/1, cf. II, 25/36. Ilieș cu cruzime pedepsi pe maștiha sa. ASACHI, S. L. II, 33. Un proțes era cu prințesa de Hessa. . . maștiha sa, ce se măritase de al doilea. NEGRUZZI, S. II, 144. Eu. . . am să-i fiu maștigă. ALECSANDRI, T. 965. Cel ce-a-ndrăznit pîngărirea iatacului maștegei sale. COȘBUC, AE. 195. Acuma înțeleg că toate le-a pus la cale maștiha mea pentru coconul ei, ca să mă lipsească de dreptul meu de întăi-născut. SADOVEANU, D. P. 65, cf. H XVIII 146. Baba asta era de a doilea și era ră de mama focului, ca o maștehă. I. CR. IV, 102. Tata că s-o d-însurat Rea maștihă mi-o luat. BÎRLEA, C. P. 141. Maștehă-sa l-o-ntrebat. T. PAPAHAGI, M. 111. Maște-mea. ALR II/I h 133, cf. ALR I 1 932/290, A III 13, V 15. ◊ F i g. Acești domni au fost maice direpte țerii, iar nu maștehe. M. COSTIN, LET. I, 261/30. ◊ (Adjectival) Cu cît mai vîrtos dară [trebuie să fie milos] tatăl vitreg și muma maștehă cătră fiiastrii lor (a. 1 685). GCR I, 277/36, cf. 278/4. - Pl.: maștehe. – Gen.-dat. (urmat de un adj. pos.) și: maște-mea, măști-mi. – Și: máștihă, máștegă, máștigă, máștică (DDRF), máște, máștie (DDRF, I. CR. VI, 127), máștină (ȘEZ. VII, 71) s. f. – Din v. sl. маштеха.