+martini (it.) (desp. -ti-ni) s. n., art. martiniul, (porții; sorturi) pl. martiniuri

MARTÍNI, martíniuri, s. n. 1. Cocteil preparat dintr-un amestec de gin sau vodcă și vermut sec. 2. (Cu inițială majusculă) Marcă italiană de vermut alb sau roșu. (prob. alterat din (cocteil) Martinez, din n. pr. Martínez) [et. MW]

MARTINI, Francesco di Giorgio (1439-1502), arhitect, pictor și sculptor italian. În serviciul ducelui Federico da Montefeltro din Urbino. Importante realizări arhitectonice, în care modelele tradiționale sunt interpretate potrivit unui clasicism personal (biserica Santa Maria delle Grazie al Calcinaio, de lângă Cortona). A realizat sculpturi pentru Domul din Siena și părțile laterale de altar („Încoronarea”, „Nașterea”). Autor al unui „Tratat de arhitectură civilă și militară”.

MARTINI, Giovanni Battista (cunoscut și sub numele de Padre M.) (1706-1784), teoretician, muzicolog și compozitor italian. Om de vastă cultură și pedagog strălucit (i-a avut ca elevi pe J.Chr. Bach, Mozart). Autor al unor lucrări de muzicologie („Istoria muzicii”).

MARTINI, Simone (c. 1284-1344), pictor și miniaturist italian din Renașterea timpurie. Stil caracterizat prin eleganță, desen sinuos și somptuozitate a coloritului („Maestà” din Siena și „Buna Vestire” din Florența).