MARABÚ, marabu, s. m. I. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe strălucitoare (Leptoptilus crumeniferus); p. restr. pana sau penele acestei păsări, folosite ca podoabă; p. ext. podoabă formată din diferite pene (sau din fulgi) de pasăre (viu colorate), înșirate pe ață. 2. Fir de mătase pentru bătătură, alcătuit din mai multe fire sucite la un loc, care, prin prelucrare, au căpătat aspect de fulgi. II 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii, care ducea viață de ascet și era venerat ca sfânt. 2. Moschee mică în care slujea un marabu (II 1). [Var.: marabút s. m.] – Din fr. marabout.

marabu [At: CALENDAR (1861) 53/28 / V: ~t / E: fr marabout] 1 sm Ascet musulman venerat ca sfânt. 2-3 s Moschee mică (în care slujește un marabu (1) sau) în care se află mormântul unui marabu (1). 4 sm Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe, strălucitoare (Leptopfilus crumeniferus). 5 sm Pană de marabu (3), folosită ca podoabă.

MARABÚ s. m. I. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe strălucitoare (Leptoptilus crumeniferus); p. restr. pana sau penele acestei păsări, folosite ca podoabă; p. ext. podoabă formată din diferite pene (sau din fulgi) de pasăre (viu colorate), înșirate pe ață. 2. Fir de mătase pentru bătătură, alcătuit din mai multe fire sucite la un loc, care, prin prelucrare, au căpătat aspect de fulgi. II 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii, care ducea viață de ascet și era venerat ca sfânt. 2. Moschee mică în care slujea un marabu (II 1). [Var.: marabút s. m.] – Din fr. marabout.

MARABÚ s. m. 1. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, ale cărei pene gri-albăstrii servesc ca podoabă la îmbrăcămintea femeilor (Leptoptilus crumenterus). 2. Credincios musulman venerat ca un sfînt de către populația superstițioasă care uneori îi atribuie puteri supranaturale. Cîteva femei stau în nemișcare lîngă acel marabu. ALECSANDRI, la CADE.

MARABÚ s.m. I. Pasăre asemănătoare berzei, cu pene foarte frumoase, răspândită în Africa și India; (p. restr.) penele acestei păsări, folosite ca podoabă; (p. ext.) podoabă formată din diferite pene de pasăre, viu colorate, înșirate pe ață. II. Credincios musulman medieval din nordul Africii, care ducea o viață ascetică și contemplativă. ♦ Mică moscheie în care slujea un asemenea credincios. [Var. marabut s.m. / < fr. marabout, it. marabù, cf. port. marabuto < ar. marbut].

MARABÚ I. s. m. 1. ascet musulman medieval din nordul Africii; murabit. ◊ mică moschee în care slujea un asemenea ascet. 2. pasăre vorace din ordinul ciconiiformelor, mai mare decât barza, cu capul și gâtul golaș, cu pene foarte frumoase, în Africa și Asia ecuatorială. II. s. n. podoabă din pene ori alte fire ce imită fulgii, care se poartă la gât sau drept garnitură la rochii. (< fr. marabut, port. marabuto)

MARABÚ¹ m. 1) Pasăre mare exotică cu penaj alb-cenușiu, cu capul și gâtul golașe, asemănătoare cu barza. 2) Pană din coada acestei păsări, folosită ca podoaba. /<fr. marabout^[1]

MARABÚ² m. Călugăr musulman care s-a retras într-un loc ferit de lume și este socotit de credincioși drept sfânt. /<fr. marabout^[1]

marabut ssg vz marabu corectată

MARABÚT s.m. v. marabu.

marabut m. pasăre din India ale cării pene frumoase servă a orna pălăriile femeiești.

*marabút m. (fr. marabout, d. pg. marabuto, care vine d. ar. marabath, evlavios, d. rabath, a fi tare, rabatha, a lega). Preut musulman de un caracter ascetic (V. hoge). Un fel de barză din Africa și India. (Supt aripele lui se află niște pene fine întrebuințate odinioară la pălăriile femeĭeștĭ).

!marabú s. m., art. marabúul; pl. marabú

marabú s. m., art. marabúul^[1]

MARABÚ s. (BIS.) murabit.^[1]

MARABU subst. sg. I. 1. S. m. Ascet musulman (venerat ca sfînt). Cf. PONBRIANT, D., COSTINESCU. 2. Subst. Moschee mică în care slujește un marabu (1) sau în care se află mormîntul unui marabu. Marabut, schit musulman. CALENDAR (1861), 53/28. Calea ce urmăm. . . trece alăturea cu mormîntul unui Santun. Cîteva femei învălite în burnusuri albe și ascunse la față stau în nemișcare lîngă acel marabu. ALECSANDRI, O. P. 339. 3. S. m. Pasăre exotică asemănătoare cu barza, cu pene albe, strălucitoare (Leptoptilus crumeniferus); (de obicei cu sens colectiv) pana acestei păsări, folosită ca podoabă. Cf. ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. - Și: marabút subst. sg. – Din fr. marabout.