luceafăr sm [At: PSALT. 238, ap. CORESI, PS. 314/12 / Pl: ~ceferi, (îvp) ~feri / E: ml Lucifer] 1 (Ast; pop; șîc) ~ul-de-Dimineață (sau ~ul Dimineții), ~ul-de-Ziuă, ~ul-Boului, ~ul-de-Seară (sau ~ul-Înserării), ~ul-de-Noapte, -ul- Ciobanilor (sau -Ciobănesc), ~ul-Păstorului Planeta Venus, văzută în prima sau în ultima parte a zilei. 2 (Ast; pop; șîc) ~ul-Porcesc, ~-Porcilor, (sau, rar, ~ul-Porcului) Steaua Aldebaran din constelația Taurului. 3 (Ast; pop; șîc) ~ul-de (sau -din)-Zori, ~ul-Zorilor, ~ul-Zorilă, ~ul-Dimineții Steaua Sirius din constelația Câinele Mare. 4 (Ast; pop; șîc) ~ul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții, ~ul-cel-Frumos Steaua Vega din constelația Lirei. 5 (Lpl; îs) ~ceferi mici Stele nedefinite mai îndeaproape. 6 (Pgn) Astru. 7 (Fig) Lumină călăuzitoare. 8 (Fig) Personalitate remarcabilă. 9 (Reg) Pată a pielii, având o formă asemănătoare cu aceea prin care este reprezentat, în mod convențional, luceafărul (1). 10 (Mol) Obiect simbolizând un luceafăr (1), pe care îl poartă colindătorii de Crăciun Si: stea. 11 (Mol) Motiv ornamental în țesături. 12 (Pop) Parte osoasă a șoldului la cai. 13 (Reg) Planta erbacee din familia compozitelor Scorzonera rosea. 14 (Îvp) Lucifer. 15 (Ast; pop; îc) ~ul-cel-Mare-de-Noapte Steaua Hiperion.

LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume dat de popor mai multor stele strălucitoare și mai ales planetei Venus. Ceriul era limpede și luceferii sclipitori rîdeau la stele. CREANGĂ, O. A. 156. Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. EMINESCU, O. I 171. Dar un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării. id. ib. 175. ◊ (În comparații) Pe movila Braniștei un foc se aprinsese și lucea ca un luceafăr în liniștea amurgului. SADOVEANU, O. VII 123. Împăratul avea o fată frumoasă ca un luceafăr, încît la soare te puteai uita, dar la ea ba. POPESCU, B. II 72. ◊ Luceafărul-de-dimineață (sau luceafărul-de-ziuă, luceafărul-porcilor, luceafărul-boului) = planeta Venus (cînd se vede pe cer dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului-de-ziuă. CAMILAR, TEM. 144. Trebuia să mă și întorc acasă pînă o ieși luceafărul-porcilor. ISPIRESCU, la TDRG. Luceafărul-de-seară (sau luceafărul-de-noapte, luceafărul-ciobanilor) = planeta Venus (cînd se vede seara); steaua-ciobanului. Altă stea se aprinse în tăriile cele mai de sus ale cerului... era luceafărul-de-sară. HOGAȘ, M. N. 132. Luceafărul-de- (sau -din-) zori (sau luceafărul-dimineții) = steaua Sirius, v. zorilă. Luceafărul-cel-mare-de-miezul-nopții (sau luceafărul-cel-frumos) = steaua Vega, din constelația lirei. Luceafărul-porcesc (sau luceafărul-porcar) = steaua Aldebaran, din constelația taurului. Luceafărul-cel-mare-de-noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Personalitate deosebită, om cu calități strălucite. Luceafărul circului era domnișoara Henriette, fiica directorului: frumoasă de basm. CARAGIALE, O. III 19. Haide, caută-ți de drum și adă-ți aminte cît îi trăi de vestitul și prea puternicul Irod-Împărat, luceafărul răsăritului. ALECSANDRI, T. I 82. Numai soră-sa, Ancuța... Luceafărul satului... Nouă ani și jumătate L-a cătat tot ca pe-un frate. id. P. P. 112. – Pl. și: (popular,rar) luceaferi (TEODORESCU, P.P. 20).

LUCEÁFĂR lucéferi m. 1) Stea (foarte) strălucitoare (în special planeta Venus). 2) Personalitate cu calități deosebite într-un anumit domeniu de activitate spirituală. /<lat. lucifer

luceafăr m. 1. numele popular al planetei Venus: luceafărul de ziuă, luceafărul de seară; 2. (personificat) fiul Soarelui, îndrăgește fete muritoare (în tradițiunile populare): Luceafărul, poemă de Eminescu; 3. aparițiune: un luceafăr de fetică AL.; 4. fig. reprezentant ilustru: luceferii poeziei; 5. fig. strălucire: e lumina re’nvierii, e luceafărul sperării AL. [Lat. LUCIFERUM].

luceáfăr m., pl. luceferĭ (lat. lúcĭfer, luciferi, d. lux, lucis, lumină, și ferre, a purta, compus ca și fosfor. V. lucesc, sufer). Stea mare, ca planeta Venerea ș. a. (La Em. o stea cu numele de Yperion, care a fost un titan, tatăl soareluĭ). Fig. Persoană distinsă pin ceva: acest poet e un luceafăr al poeziiĭ. V. stea.

luceáfăr (astru, figură proeminentă) s. m., pl. lucéferi

luceáfăr (stea strălucitoare, figură proeminentă) s. m., pl. lucéferi

luceafăr, -ceferi.

luceáfăr (lucéferi), s. m. – 1. (Înv.) Lucifer, prințul demonilor. – 2. Nume de stea. – Mr. luțeafir(e). Lat. lucĭfer (Pușcariu 987; Candrea-Dens., 1012; REW 5141; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 171), cf. sp. (lucifero). – Der. luceflengher (var. luceflender), s. m. (dracul), cu suf. -engeros, de origine țig. (Bogrea, Dacor., I, 261) sau -endru, cf. fleandură.