leică² sf [At: CANTEMIR, I.I.I, 176 / Pl: ~ici / E: rs лейка] (Reg) 1 Pâlnie. 2 (Îe) A face gâtul (gurița) ~ (și pântecele balercă) A bea mult. 3 (Îe) A pune mâna ~ la ureche A pune mâna ca o pâlnie în dreptul urechii pentru a auzi mai bine. 4 (Pan) Parte a morii de vânt prin care trec grăunțele pentru a fi măcinate.

LÉICĂ², leici, s. f. (Regional) Pîlnie. ◊ Expr. A face gîtul (sau gura) leică și pîntecele balercă = a bea din cale-afară de mult. Vinu-i bun... Cules toamna mai tîrziu, Ca să-ți faci gurița leică Și pîntecele balercă. SEVASTOS, N. 300. – Pronunțat: lei-.

LÉICĂ ~ci f. reg. 1) Obiect în formă de con, prelungit printr-un tub îngust, care servește la turnarea lichidelor în vasele cu gura strâmtă; pâlnie. 2) Pâlnie din doage cu fundul plat folosită la turnarea vinului în butoaie. ◊ A face gâtul (sau gura) ~ și pântecele balercă a bea foarte mult. /<rus. leika

LEICĂ s.f. (Mold.) Pîlnie. În mîna stîngă ținea o leică a căria țevie pînă jos . . . ajungea. CANTEMIR, IST. Etimologie: rus. lejka, ucr. lijka. Cf. t o l c e r.

leică f. Mold. pâlnie. (Rus. LEIKA].

2) léĭcă f., pl. ĭ (rus. léĭka, leĭcă, d. litĭ, a turna, a topi. V. leit). Nord. Pîlnie.

hunie f. 1. pâlnie; 2. unealtă de dogar numită și leică. [Turc. HUNI].

léică² (pâlnie) (reg.) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici

léică (pâlnie) s. f., g.-d. art. léicii; pl. leici

leică, -ci.

LÉICĂ s. v. lele, leliță, mătușă, pâlnie, țață.

leică s. v. LELE. LELIȚĂ. MĂTUȘĂ. PÎLNIE. ȚAȚĂ.

léică (léici), s. f. – Pîlnie. – Megl. leică. Sl. (bg., rus.) lejka (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 169; Conev 63; Iordan, Dift., 102), din sl. lijati, lĕją „a vărsa”, cf. leit.