lega² vt [At: GHICA, S. 719 / Pzi: leghez / E: fr léguer, lat legare] (Înv) A lăsa ceva prin testament Si: a testa, (înv) a testălui.

LEGÁ², leg, vb. I. Tranz. (Jur.) A lăsa prin testament, a hotărî destinația unui bun prin testament. V. testa.

LEGÁ vb. I. tr. A lăsa prin legat, prin testament. [< fr. léguer, cf. lat. legare].

LEGÁ vb. tr. a lăsa prin legat². (< fr. léguer, lat. legare)

A LEGÁ² leg tranz. jur. (bunuri, succesiuni) A lăsa drept moștenire prin legat; a testa. /<fr. leguer, lat. legare

legà v. a lăsa moștenire (galicism): nu ai fapte la urmași să legi? BOL. (= fr. léguer).

legá² (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză

legá (a lăsa prin testament) vb., ind. prez. 1 sg. leghéz, 3 sg. și pl. legheáză

LEGÁ vb. (JUR.) a testa, (înv., în Transilv.) a testălui. (A ~ cuiva un bun.)

LEGÁ vb. v. angaja, decreta, dispune, făgădui, fixa, hotărî, institui, încheia, îndatora, însărcina, întocmi, obliga, orândui, paria, promite, rândui, stabili, statornici.

LEGA vb. (JUR.) a testa, (înv., în Transilv.) a testălui. (A ~ cuiva un bun.)

lega vb. v. ANGAJA. DECRETA. DISPUNE. FĂGĂDUI. FIXA. HOTĂRÎ. INSTITUI. ÎNCHEIA. ÎNDATORA. ÎNSĂRCINA. ÎNTOCMI. OBLIGA. ORÎNDUI. PARIA. PROMITE. RÎNDUI. STABILI. STATORNICI.

legá (lég, legát), vb. – A lăsa prin testament, a porunci, a cere, a lăsa. Lat. legare (sec. XIX), fr. leguer. Nu se obișnuiește să se conjuge. – Der. leg, s. n. (înv., legat, poruncă), din fr. legs; legat (var. înv., legată, legatum, legaton), s. n. (danie, mandat), din lat. legatum, în parte prin intermediul ngr. λεγάτον (sec. XVII, figurează în Îndreptarea legii); legatar, s. m., din fr. légataire, și mai înainte din lat. legatarius; legat, s. m. (delegat papal), din lat. legatus (sec. XVII); legați(un)e, s. f., din fr. légation; delega, vb., din fr. déléguer; delegați(un)e, s. f., din fr. délégation; relega, vb., din fr. reléguer.