opțiuni
  • info

14 definiții pentru lega (jur.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare.

LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare.

lega2 vt [At: GHICA, S. 719 / Pzi: leghez / E: fr léguer, lat legare] (Înv) A lăsa ceva prin testament Si: a testa, (înv) a testălui.

LEGÁ2, leg, vb. I. Tranz. (Jur.) A lăsa prin testament, a hotărî destinația unui bun prin testament. V. testa.

LEGÁ vb. I. tr. A lăsa prin legat, prin testament. [< fr. léguer, cf. lat. legare].

LEGÁ vb. tr. a lăsa prin legat2. (< fr. léguer, lat. legare)

A LEGÁ2 leg tranz. jur. (bunuri, succesiuni) A lăsa drept moștenire prin legat; a testa. /<fr. leguer, lat. legare

legà v. a lăsa moștenire (galicism): nu ai fapte la urmași să legi? BOL. (= fr. léguer).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

legá2 (a ~) (a lăsa prin testament) (înv.) vb., ind. prez. 3 legheáză

legá (a lăsa prin testament) vb., ind. prez. 1 sg. leghéz, 3 sg. și pl. legheáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LEGÁ vb. (JUR.) a testa, (înv., în Transilv.) a testălui. (A ~ cuiva un bun.)

LEGÁ vb. v. angaja, decreta, dispune, făgădui, fixa, hotărî, institui, încheia, îndatora, însărcina, întocmi, obliga, orândui, paria, promite, rândui, stabili, statornici.

LEGA vb. (JUR.) a testa, (înv., în Transilv.) a testălui. (A ~ cuiva un bun.)

lega vb. v. ANGAJA. DECRETA. DISPUNE. FĂGĂDUI. FIXA. HOTĂRÎ. INSTITUI. ÎNCHEIA. ÎNDATORA. ÎNSĂRCINA. ÎNTOCMI. OBLIGA. ORÎNDUI. PARIA. PROMITE. RÎNDUI. STABILI. STATORNICI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

legá (lég, legát), vb. – A lăsa prin testament, a porunci, a cere, a lăsa. Lat. legare (sec. XIX), fr. leguer. Nu se obișnuiește să se conjuge. – Der. leg, s. n. (înv., legat, poruncă), din fr. legs; legat (var. înv., legată, legatum, legaton), s. n. (danie, mandat), din lat. legatum, în parte prin intermediul ngr. λεγάτον (sec. XVII, figurează în Îndreptarea legii); legatar, s. m., din fr. légataire, și mai înainte din lat. legatarius; legat, s. m. (delegat papal), din lat. legatus (sec. XVII); legați(un)e, s. f., din fr. légation; delega, vb., din fr. déléguer; delegați(un)e, s. f., din fr. délégation; relega, vb., din fr. reléguer.

Intrare: lega (jur.)
verb (VT205)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • lega
  • legare
  • legat
  • legatu‑
  • legând
  • legându‑
 singular plural
  • leghează
  • legați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • leghez
 (să)
  • leghez
  • legam
  • legai
  • legasem
a II-a (tu)
  • leghezi
 (să)
  • leghezi
  • legai
  • legași
  • legaseși
a III-a (el, ea)
  • leghează
 (să)
  • legheze
  • lega
  • legă
  • legase
plural I (noi)
  • legăm
 (să)
  • legăm
  • legam
  • legarăm
  • legaserăm
  • legasem
a II-a (voi)
  • legați
 (să)
  • legați
  • legați
  • legarăți
  • legaserăți
  • legaseți
a III-a (ei, ele)
  • leghează
 (să)
  • legheze
  • legau
  • legară
  • legaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

lega, leghezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.