JACARÁNDA s. m. arbore din America tropicală, cu flori tubuloase albastre, miros plăcut și cu lemn frumos, folosit în ebenisterie. (< fr., engl. jacaranda)

jacaránda s. 1967 (cuv. amerind.) Arbore tropical de esență prețioasă v. imputrezibil (cf. fr., engl. jacaranda; LI 81)

JACARANDA Juss., JACARANDA, fam. Bignoniaceae. Gen originar din regiunile tropicale, pînă în 52 specii, erbacee, arbuști sau arbori, glabri sau pubescenți. Flori hermafrodite (caliciu mic, campanulat, cu 5 sepale, corolă cu 5 petale erecte sau îndoite, rotunjite, îndepărtate, 4 stamine fertile, un staminoid steril, lung, cuneiform) albastre sau violete, mari, în paniculă terminală sau în axa frunzei. Frunze opuse, simplu sau dublu-penate. Fruct, capsulă.