hrișcă sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: har~, hir~, ~icică, r~ / E: mg haricska, ucr хричка] 1 Plantă erbacee meliferă, cu frunze triunghiulare, cu flori roz, roșii sau albe și cu semințe mici, lunguiețe și negricioase (Fagopyrum esculentum). 2 (Pex) (Csc) Semințe ale acestei plante, care se folosesc pentru hrana oamenilor și a animalelor. 3 (Îc) Hir~-deasă Plată erbacee cu flori albe-verzui (Polygonum dumentorum). 4 (Reg) Oaie pistruiată.

HRÍȘCĂ s. f. Plantă erbacee cu flori albe sau roz și cu semințe mici, lunguiețe și negricioase (Fagopyrum sagittatum); (colectiv) semințele acestei plante, care sînt folosite în alimentația oamenilor și a animalelor. Puse pe masă, într-o strachină mare, zamă de găină cu găluște de hrișcă, mîncare de modă leșască. SADOVEANU, F. J. 110. Iar de mîndra te iubește, Cînd la tine ea gîndește, Hrișca-n țarini înflorește. BELDICEANU, P. 87. Un șoarec de la țară, pre altul tîrgovăț Ca pre un vechi prieten îl cheamă la ospăț... Îi pune înainte tot ce mai bun avea, Orz, mazăre și hrișcă. NEGRUZZI, S. II 299.

HRÍȘCĂ f. 1) Plantă erbacee agricolă, cu frunze triunghiulare și flori mici de diferite culori, cultivată pentru semințele folosite în alimentație și în industrie. 2) Semințele acestei plante. Crupe de ~. /<ucr. hrețka

hrișcă f. sau grâu negru, plantă alimentară, originară din Azia, ale cării fructe pot înlocui pe ale grâului (Fagopyrum tataricum): cu făina de hrișcă se face mămăligă. [Pol. HRECZKA, lit. grâu grecesc, adică străin (v. tătarcă)].

hríșcă f., pl. ște și ștĭ (rut. hrecka, rus. gréčka, pol. hreczka, adică „grîŭ grecesc”; ung. haricska. Cp. cu fr. blé sarrasin, it. grano saracino, pg. trigo mourisco, ngr. arabosițĭ, popușoĭ, saŭ cu rom. grîŭ arnăut). Est. O plantă erbacee din familia troscotuluĭ (fagopýrum esculéntum saŭ polýgonum fagopýrum). Face niște boabe negricĭoase din care se face o făină numită și bulgur, cu care se poate face un fel de mămăligă și covașă.

hríșcă s. f., g.-d. art. hríștii

hríșcă s. f., g.-d. art. hríștii

hrișcă, hriștii gen. a.

HRÍȘCĂ s. (BOT.; Fagopyrum esculentum) (reg.) tătarcă.

HRIȘCĂ s. (BOT.; Fagopyrum esculentum) (reg.) tătarcă.

hríșcă, s. f. – Plantă erbacee meliferă, cu semințele comestibile (Fagopyrum esculentum). Rut. hrička, pol. hryczka, în parte prin intermediul mag. haricska (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Cihac, II, 143; DAR). – Der. hrișcar, s. m. (insectă, Rhizotrogus solstitialis).

hríșcă, s.f. – 1. (bot.) Plantă alimentară (Fagopyrum esculentum). În trecut, era cultivată pe suprafețe întinse, fiind hrana țăranilor săraci din unele zone (inclusiv Maramureș). Din semințe se obține făină, din care se prepară mămăliga (Butură, 1979; Dăncuș, 1986). ♦ (onom.) Hrișcă, Hrișcan, nume de familie în Maramureș. 2. (ref. la oi) Cu pistrui deși pe obraz (Precup, 1924). – Din ucr. hrička, pol. hryczka „grâu grecesc”, prin intermediul magh. haricska (Scriban, Miklosich; Cihac, DA, cf. DER); din ucr. hrecka (Scriban, DEX).

hríșcă, s.f. – 1. (bot.) Plantă alimentară (Fagopyrum esculentum). În trecut era cultivată pe suprafețe întinse, fiind hrana țăranilor săraci din unele zone (inclusiv Maramureș). Din semințe se obține făină, din care se prepară mămăliga (Butură 1979; Dăncuș 1986). Hrișcă, poreclă, supranume și nume de familie. 2. (Ref. la oi) Cu pistrui deși pe obraz (Precup 1924). – Din ucr. hreska, hrička, cf. pol. hryczka (DER).

POLYGONUM L., POLYGONUM, HRIȘCĂ, fam. Polygonaceae. Gen originar pe tot globul, cca 145-160 specii, erbacee, mai rar lemnoase, anuale și perene, tulpini erecte sau volubile. Frunze numeroase, lanceolat-liniare, alterne, întregi sau lobate. Flori (perigon petaloid cu 5 lacinii, de regulă colorate, egale, de obicei hermafrodite, mai rar dioice, mici, regulate, 5-9 stamine intercalate la baza tubului floral, ovar plat sau cu trei colțuri, 3 stile libere sau concrescute). Fruct, achenă triunghiulară.