hrapă sf [At: I. CR. II, 22 / V: ra~, hreap sn (Pl: ~uri) / Pl: ~pe și hrăpi] E: ucr храна „bulgăre de pământ înghețat”, рапа „stâncă”] 1 (Mol; Buc) Coastă de deal prăpăstioasă. 2 (Mol; Buc) Râpă adâncă. 3 (Reg; îf hreap) Râpă plină cu cioate și pietre, făcută de ploi.

hrápă f., pl. e (cp. cu grapă). Nord. Rîpă: o ĭeĭ pe drumeacu ist părăsit pîn’eĭ ajunge la o hrapă. Te ducĭ tot pe hrapă’n jos, ĭeșĭ din pădure și ajungĭ la un ĭaz. (Șez. 33, 26). V. corhană.

hrápă (-ắpi), s. f. (Bucov.) Povîrniș, repeziș. Origine incertă. Cf. rut. hrapa „bulgăre înghețat”, rapa „stîncă ascuțită” (DAR; Candrea). După Scriban, în legătură cu grapă.

hrápă s.f. (reg.) coastă de deal prăpăstioasă; râpă, pripor, prăpastie.