herete sm vz erete

herete m. V. erete.

heréte, V. erete.

eréte și heréte m. (var. din arete [pin aluz. la ĭuțeala cu care se răpede], din care s’a făcut harete și herete [Olt.], apoĭ erete. Cp. și cu ung. harács, o pasăre răpitoare de apă). Sud. Ulĭ. – În biblia d. 1688 hăreț, în Ban. hărăŭ.

heréte, heréți, s.m. (reg.) specie de uliu; cobaț, vânturel, porumbar, găinar, uliul-găinilor, boaghe, coroi, hulubej.