heleșteu sn [At: (a. 1648) IORGA, D. B. I 78 / V: (reg) elestău, el~, eliștiu, halaș~, halaștău, haliștău, hălăștău, hăl~ / Pl: ~eie, (îrg) ~taie / E: mg halastό] 1-2 (Bazin cu apă sau) iaz din stăvilirea unei ape curgătoare, pentru creșterea și reproducerea peștilor. 3 (Pex) Lac. 4 (Reg) Noroi.

HELEȘTÉU, heleșteie, s. n. Lac mic pentru creșterea peștilor; iaz cu pește. Ca printr-un vad de heleșteu, Tîrîm picioarele. CAMIL PETRESCU, V. 15. Avea... un heleșteu de pește foarte mare și frumos, nu tare departe de curte. SBIERA, P. 117. Un heleșteu cu zăgaz de taraci, din trestiile stufoase ale căruia se înalță în aer plotoane colțurate de rațe sălbatice. ODOBESCU, S. III 160. – Pl. și: heleștaie (FILIMON, C. 120). – Variantă: eleștéu (ISPIRESCU, L. 34, ALECSANDRI, T. 745) s. n.

HELEȘTÉU ~ie n. Iaz special amenajat pentru creșterea și înmulțirea peștilor; râmnic. /<ung. halastó

heleșteu n. iaz cu pește. [Ung. HALASTÓ].

heleștéŭ și eleșteŭ n., pl. eĭe (ung. halastó, id., d. hal, pește, halas, cu mulțĭ peștĭ, și tó, baltă, tăŭ. V. tăŭ). Ĭaz. – Și aleșteŭ (Ĭov. 150 și 226).

elesteu sn vz heleșteu

ilesteu sn vz heleșteu^[1] modificată

ELEȘTÉU s. n. V. heleșteu.

eleștéŭ, V. heleșteŭ.

heleștéu s. n., art. heleștéul; pl. heleștéie

heleștéu s. n., art. heleștéul; pl. heleștéie

heleșteu, pl. heleșteie

heleșteu, -teie.

HELEȘTÉU s. iaz, (reg.) râmnic, (înv.) pescuină. (A pescuit în ~.)

HELEȘTEU s. iaz, (reg.) rîmnic, (înv.) pescuină. (A pescuit în ~.)

heleștéu (heleștéie), s. n. – Bazin cu apă sau iaz pentru creșterea peștilor. – Var. eleșteu, hăleșteu, aleșteu. Mag. halastó (Cihac, II, 506; Gáldi, Dict., 92), de la tó „bazin”, cf. tău și halas „care abundă în pești”.