HĂRĂBÁIE, hărăbăi, s. f. (Pop.) Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.; -ba-ie. – Var.: (reg.) harabáie s. f.] – Din tc. harabe.

hărăbaie sf [At: MACEDONSKI O. III, 125 / V: harab~ / Pl: ~băi, (reg) ~băli / E: haraba + -(a)ie] 1 (Înv) Casă mare golită de lucruri. 2 Casă rău împărțită. 3 Vehicul mare. 4 (Fig) Autobuz.

HĂRĂBÁIE s. f. V. harabaie.

HĂRĂBÁIE s. f. v. harabaie.

hărăbáĭe f., pl. ăĭ (d. haraba cu suf. -aĭe ca în odobaĭe, bănănaĭe ș. a.). Rar. Hardughie, dam, casă mare (școală, cazarmă ș. a.): se opri cu ochiĭ la hărăbaĭa ceĭa lungă și albă (școala. Rebr. 2, 105).

HARABÁIE s. f. v. hărăbaie.

HARABÁIE, hărăbăi, s. f. Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.: -ba-ie. – Var.: (reg.) hărăbáie s. f.] – Din tc. harabe.

HARABÁIE, hărăbăi, s. f. Casă, încăpere sau curte mare (în dezordine). În toată harabaia de curte locuia numai Dumitru Ciulici cu familia, adică nevasta și patru copii. REBREANU, R. II 49. ♦ Vehicul mare. V. haraba. Harabaia trecu pe lîngă caretă cu o mare zornăitură de geamuri. MACEDONSKI, O. III 125. – Variantă: hărăbáie s. f.

hărăbáie (pop.) s. f., art. hărăbáia, g.-d. art. hărăbắii; pl. hărăbắi

harabáie s. f., art. harabáia, g.-d. art. hărăbăii; pl. hărăbăi