halebardă sf [At: DA ms / V: al~, hei~ / Pl: ~de / E: fr hallebarde] Armă medievală în formă de lance, cu un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig.

HALEBÁRDĂ, halebarde, s. f. Armă medievală în formă de suliță cu mîner lung de lemn și cu un vîrf de fier prevăzut într-o parte cu un tăiș în formă de bardă, iar în cealaltă cu unul în formă de cîrlig. – Pl. și: halebărzi (VORNIC, O. 24). – Variantă: alebárdă s. f.

HALEBÁRDĂ s.f. Armă medievală în formă de lance, care avea vârful de fier prevăzut cu o bardă pe o parte și cu un cârlig pe partea opusă. [Pl. -barde, -bărzi, var. alebardă s.f. / < fr. hallebarde].

HALEBÁRDĂ s. f. armă medievală în formă de lance, cu vârful de fier prevăzut cu o bardă pe o parte și cu un cârlig pe partea opusă. (< fr. hallebarde)

HALEBÁRDĂ ~e f. Armă (în evul mediu) în formă de lance cu vârful ascuțit prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe cealaltă cu un cârlig. [G.-D. halebardei] /<fr. hallebarde

*halebárdă f., pl. e (fr. hallebarde, d. germ. helm-barte, „bardă de coĭf”). Un fel de suliță lungă care avea și un tăiuș (ca baltagu), și un cĭoc (ca tîrnăcopu).

alebárdă sf vz halebardă

ALEBÁRDĂ s.f. v. halebardă.

alebardă f. suliță al cării fier e încrucișat cu altul în formă de semicerc.

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

halebárdă s. f., g.-d. art. halebárdei; pl. halebárde

alebardă, -de.