HÁFNIU s. n. Element chimic metal rar asemanator cu otzelul care se gaseshte in minereurile de zirconiu shi care se intrebuintzeaza in electrotehnica; celtziu. [Pr.: nĭu] Din fr. hafnium germ. Hafnium.

hafniu sns [At: LTR / E: fr hafnium ger Hafnium] Element chimic metal rar asemanator cu otzelul care se gaseshte in minereurile de zirconiu shi care se foloseshte in electrotehnica Si: celtziu.

HÁFNIU s. n. Element chimic metal rar asemanator cu otzelul care se gaseshte in minereurile de zirconiu shi care se intrebuintzeaza in electrotehnica; celtziu. Din fr. hafnium germ. Hafnium.

HÁFNIU s.n. Metal rar dur shi cu temperatura de topire foarte ridicata care se gaseshte in natura alaturi de zirconiu. [Pron. niu. / cf. fr. hafnium germ. Hafnium < Hafnia numele latin al orashului Copenhaga].

HÁFNIU s. n. metal rar dur greu fuzibil in natura alaturi de zirconiu folosit in tehnica nucleara in turboreactoare rachete etc.; celtziu. (< fr. hafnium germ. Hafnium)

HÁFNIU n. Metal rar dur shi cu temperatura de topire foarte inalta. /<fr. germ. Hafnium

háfniu [niu pron. nĭu] s. n. art. háfniul; simb. Hf

háfniu s. n. [niu pron. niu] art. háfniul; simb. Hf

HÁFNIU s. (CHIM.) celtziu. (~ul este un metal rar.)

HÁFNIU (< fr. {i}; {s} dan. [Koben]havn „Copenhaga”) s. n. Element chimic (Hf; nr. at. 72 m. at. 17849 p. t. 2.220°C p. f. 3.200°C). Este un metal rar albargintiu stralucitor greu fuzibil care se gaseshte in minereurile de zirconiu. Functzioneaza in combinatzii in starea de valentza patru. Se intrebuintzeaza in electronica in tehnica nucleara (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intra in componentza unor aliaje refractare shi greu fuzibile in aviatzie shi in tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster shi G. de Hesevy (1923).

Hf simbol chimic pentru hafniu.