gânganie sf [At: MOXA, 346/11 / V: ~alie^[1], ~goană, ~golie, ~ne, (reg) gâig~, ~gălaie / Pl: ~gănii, ~ii, (pop) ~găni / E: vsl гѫгнанѥ] 1 Jivină mică, scârboasă sau veninoasă Cf gad, godină. 2 Nume generic pentru insecte. 3 (Pex) Nume generic pentru animale mici. 4 (Dep) Persoană nesuferită. 5 (Hip) Persoană mică de statură, aproape nebăgată în seamă de nimeni (și muncitoare ca o furnică). 6 (Hip) Copil mic. corectată

GÂNGÁNIE ~ănii f. Vietate (mai ales insectă) mică. /<sl. gonganije

gângànie f. insectă mică: mulțime nenumărată de gângănii CR. [Dintr’un radical onomatopeic gang sau gong, care exprimă bâzăitul ori sunetul nedeslușit al insectelor].

gâiganie^[1] sf vz gânganie corectată

gâjganie sf vz gânganie

gângalie sf vz gânganie

gângane sf vz gânganie corectată

gângălaie sf vz gânganie

gângoană sf vz gânganie

gângolie^[1] sf vz gânganie corectată

GÎNGÁNIE, gîngănii s. f. Nume generic dat insectelor mici. O gînganie roșie mi s-a urcat pe vîrful pantofului. SAHIA, N. 20. Pe cîmp, așa liniște de toate patru părțile, că se puteau auzi cum țîrîiau și forfoteau gîngăniile. CARAGIALE, P. 52. Facem toată noaptea foc, să fugă țînțarii și toate gîngăniile. CREANGĂ, P. 129.

gîngánie f., pl. ăniĭ (vsl. gonganiĭe, bîzîit, d. gongnati, a bîzîi, gongnavŭ, bîzîitor, murmurător, de unde și rom. gîngav. V. gîngă, goangă). Insect orĭ altă vietate stranie și nu prea mare, ca liliacu, șopîrla ș. a. V. jiganie, jivină.

gângánie (-ni-e) s. f., art. gângánia (-ni-a), g.-d. art. gângániei; pl. gângắnii, art. gângắniile (-ni-i-)

gângánie s. f. (sil. -ni-e), art. gângánia (sil. -ni-a), g.-d. art. gângániei; pl. gângănii, art. gângăniile (sil. ni-i-)

gânganie, -găniei gen. a.

GÂNGÁNIE s. v. insectă.

GÎNGANIE s. (ENTOM.) gîză, hexapod, insectă, (pop.) goangă, muscă, (reg.) borză, (Transilv.) pepe.