GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. Parte componentă a plugului cu tracțiune animală, pe care se montează trupița, cuțitul lung și coarnele. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, sb. gredelj.

grindei sn [At: ECONOMIA, 20 / Pl: ~e / V: (reg) grindeu, grân~, ~u / E: vsl *грєдєли] (Reg) 1 Grindă mică pusă orizontal de-a curmezișul unor construcții. 2 (Pan) Colac mare pe care îl duc nepoții la bunici, ca plocon de praznice. 3 (Pan) Sulul orizontal al plugului pe care sunt fixate toate celelalte părți și care se sprijină, la un cap, pe rotile, iar celălalt cap poartă coarnele, fierul etc. 4 (Pan) Lemnele care se întretaie și care formează corpul grapei. 5 (Pan) Talpa războiului de țesut. 6 (Pan) Fusul de lemn al morii. 7 (Pan) Fusul care învârtește roata de apă a piuei. 8 (Pan) Sulul de lemn care se sprijină pe cei doi stâlpi bătuți în pământ la scrânciob. 9 (Pan) Sulul pe care se înfășoară otgonul fântânilor cu găleată. 10 Bătătorul meliței.

GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. Una dintre părțile componente ale plugului cu tracțiune animală, care leagă între ele toate celelalte elemente. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.

GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. (La plugul cu tracțiune animală) Partea orizontală, de lemn sau de oțel, de care se fixează trupița și fierul lung (și antetrupița) și care la un capăt are coarnele, iar cu celălalt capăt se sprijină pe cotigă. Grindeiul pîn’ l-am tocmit, S-a gătat de plugărit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. ◊ Grindei cu ramă = grindei în formă de cadru, purtat pe două sau trei roți și avînd una sau mai multe cormane, folosit de obicei la plugul cu mai multe brazde. 2. Grindă mică, așezată orizontal și de-a curmezișul la diferite construcții. Un grindei de stejar stă prins în zid de amîndouă laturile, iar în mijloc este o verigă ruginită, de care se anina ștreangul. NEGRUZZI, S. I 311. 3. Axul roții unei mori de apă; fus.

GRINDÉI ~ie n. 1) Parte a plugului cu tracțiune animală, constând dintr-o bară de oțel, de care se fixează celelalte piese. 2) Fusul de la roata unei mori de apă. /grindă + suf. ~ei

2) grindéĭ n., pl. eĭe (vsl. grendelĭ, d. grenda, grindă; bg. gredĭél, sîrb. grédelj, rus. grĕadélĭ, id., rudă cu germ. grindel, grindeĭ. V. Bern. 1, 349). Patu pluguluĭ, al caruluĭ saŭ al tunuluĭ (afet). Osie maĭ mare și maĭ complicată la morĭ ș. a. Pĭesă de lemn orizontală la o streșină, la o spînzurătoare ș. a. (consolă). V. dric.

grândei sn vz grindei

grindeiu sn vz grindei

grindeu sn vz grindei

grindeiu n. 1. partea ce împreună celelalte bucăți ale plugului și le dă soliditatea necesară: la plugurile țărănești grindeiul e de lemn de stejar sau ulm; 2. butucul jugului; 3. fusul de lemn al morii; 4. pl. drugii răsboiului de țesut. [V. grindă].

grindéi (obiect) s. n., pl. grindéie

grindéi (obiect) s. n., pl. grindéie

grindeiu, -deie.

GRINDÉI s. (TEHN.) 1. talpă, (prin Mold.) pat. (~ la plug.) 2. fus, osie, (reg.) osiac, (prin Munt.) prisnel. (~ la axul roții de la moara cu apă.)

GRINDÉI s. v. ceafă.

GRINDEI s. (TEHN.) 1. talpă, (prin Mold.) pat. (~ la plug.) 2. fus, osie, (reg.) osiac, (prin Munt.) prisnel. (~ la axul roții de la moara cu apă.)

grindei s. v. CEAFĂ.

GRINDÉIE s. pl. v. butuci, plazuri, tălpi.

grindeie s. pl. v. BUTUCI. PLAZURI. TĂLPI.

grindéi, grindeie, s.n. – 1. Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco, 1990: 233). 2. Grindă mică. – Din grindă + suf. -ei (DEX); din sl. grendeǐ < vsl. grenda „grindă” (Scriban, MDA).

grindéi, -eie, s.n. – Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco 1990: 233). – Din grindă (< sl. grenda) + -ei.