GINKGO s.m. (Bot.) Arbore străvechi originar din China, cu frunzele în evantai, cultivat ca plantă ornamentală. [< fr. ginkgo < cuv. chinez].

GÍNKGO s. m. arbore ornamental, falnic, din familia coniferelor, originar din China, cu frunze bilobate, dispuse în evantai. (< fr. ginkgo)

GINKGO (cuv. chinez) s. m. Arbore dioic, rămas aproape neschimbat din era terțiară până azi, cu frunze caduce bilobate, pieloase, în formă de evantai (Ginkgo biloba). Originar din E Chinei, a fost adus în Europa, în sec. 18 și cultivat în parcuri.

GINKGO L., GINGO, fam. Ginkgoaceae. Gen care are o singură specie (Pl. 36, fig. 211): Ginkgo biloba L., « Arborele gingo ». Originar din China unde atinge o înălțime de 40-40 m și o grosime de 3-4 m (în țara noastră, cca 1 m). Tulpină dreaptă, coroană piramidală cu ramuri neregulat-verticilate. Scoarță mai întîi gălbuie, apoi cenușie-închis cu ritidomul prevăzut longitudinal cu mici crăpături. Lujerii, atît cei lungi (cu mugurii așezați spiralat) cît și cei scurți (cu adîncituri inelare și mugure terminal) au pe ei cicatricele frunzelor. Frunze simple, cca 5, în verticil pe lujerii scurți, alterne pe cei lungi, coriacee, caduce, în formă de evantai, bilobate, cuneate la bază cu o nervațiune dicotomică, lung-pețiolate, verzi din apr. (cînd apar) pînă toamna, cînd devin galbene-intens. înflorește în mai. Flori unisexuat-dioice, cele mascule solitare, în formă de amenți, cele femele compuse din 2 ovule. Ovulul dezvoltat în urma fecundării are o sămînță elipsoidală, acoperită. cu un înveliș cărnos și se aseamănă cu o drupă verde, apoi gălbuie la coacere, pedunculată. Miezul prăjit este comestibil.