FLEÁȘCĂ s. f. 1. Materie moale, fără consistență; fleșcăială. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molâu. 2. (Pop.) Palmă, lovitură dată cu palma. – Cf. fleașc.

fleașcă¹ sfi [At: ȘEZ. V, 73 / V: ~eoa~ / E: ns cf fleașc] 1 Materie moale și apătoasă, fără consistență Si: fleșcăială (1). 2 Fleșcăraie. 3 (Buc) Cataplasmă. 4 (Fig; d. oameni) Molâu. 5 (Reg) Femeie necuviincioasă. 6 (Pop) Lovitură dată cu palma.

fleașcă² sf [At: CV 1950, nr. 3, 34 / Pl: nct / E: ger Fläche] (Tip) Suprafața totală a unei coli de hârtie tipărită cu o nuanță de cerneală slabă.

fleașcă³ sf vz pleașcă⁴

FLEÁȘCĂ s. f. 1. Materie moale și apătoasă, fără consistență; fleșcăială. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molâu. 2. (Pop.) Palmă, lovitură dată cu palma. – Cf. fleașc.

FLEÁȘCĂ s. f. 1. Materie moale și apătoasă, fără consistență. V. fleșcăială. Au pătruns apele pe sub corturi, au smuls țărușii din pămînt, au făcut fleașcă totul. PAS, Z. III 175. ♦ Fig. Om moale, molîu. 2. (Popular) Palmă, lovitură dată cu palma. Ț-oi da o fleașcă, de ț-or scîntie ochii! ȘEZ. V. 73.

FLEÁȘCĂ f. 1) Noroi apos. 2) fig. Om lipsit de energie; molâu. 3) pop. Lovitură dată cu palma. /Din fleașc

fleașcă f. 1. lovitură dată peste ochi cu dosul mâinii; 2. fig. om molatic. [Pentru sensul 2, v. fleac].

*fleáșcă f., pl. ca ceașcă (d. fleașca-fleașca. V. bleașcă, buleandră). Fam. Palmă aplicată cu zgomot, leapșă. Lucru moale, fleșcăit, flaccid.

fleáșca-fleáșca (ea dift.) interj. care arată huĭetu pe care-l facĭ cînd mergĭ pin noroĭ orĭ pin apă. – Și bleașca-bleașca.

+fleașcă¹ (leoarcă) adv. (ud ~)

fleáșcă s. f.

fleáșcă s. f.

FLEÁȘCĂ s. v. lapoviță.

FLEAȘCĂ s. fleșcăială, fleșcăraie, lapoviță, zloată, (Transilv.) șlepoiță.

fleáșcă, (fleșcăială), s.f. – 1. Zăpadă amestecată cu apă; lapoviță. 2. Ud leoarcă. – Cf. fleașc (onomatopee) (DEX, MDA).

fleașcă¹, flești s. f. prostituată.

fleașcă², adj. invar. 1. moale, flasc; vâscos. 2. foarte ud.