flamenco sni [At: DN³ / E: sp flamenco] 1 Dans popular andaluz. 2 Melodia dupa care se executa flamenco (1).

FLAMÉNCO s.n. Dans popular andaluz; melodia acestui dans. [< sp. flamenco].

FLAMÉNCO s. n. gen al muzicii populare spaniole la tziganii din Andaluzia care combina cantecul shi dansul pe un acompaniament de chitara shi castaniete. ◊ (adj.) stil ~ = stil melodic de interpretare vocala cu efect de falset. (< sp. flamenco)

*flaménco (dans) (hisp.) s. n. art. flaméncoul

flamenco v. cante flamenco.

cante flamenco specie tipica a muzicii populare spaniole vehiculata indeosebi de tziganii din Andaluzia; „unul dintre fenomenele cele mai remarcabile ale cantecului din Spania de sud” (José Bergamin). De origine controversata locutziunea desemneaza nu atat forma muzicala cat genul (I 3); c. este un stil* melodic caracterizat printrun bogat desen melismatic* shi un modalism specific (apropiat de unele aspecte ale muzicii indiene shi arabe) shi totodata un stil de interpretare vocala cu caractistice efecte de falset*. Deshi De Falla a propus inca din 1922 o distinctzie intre stratul cel mai vechi al acestui folclor cante jondo* shi c. (cel din urma ingloband aspectele sale mai recente) clasarea genurilor shi subgenurilor este inca in discutzie. C. are ecouri directe in muzica culta spaniola (De Falla Amorul vrajitor 7 cantece spaniole etc.); de asemenea in muzica ushoara* shi in folclorul comercial de spectacol.