fistău sn [At: LB / Pl: ~taie / E: ger Fäustel] (Trs) Ciocan mare cu care se sparg bolovanii de piatră.

fistắu (-ắi), s. m. – Baros, ciocan de fier pentru spart piatră. Germ. Fäustel, Füstel (Cihac, II, 499), prin intermediul mag. fustély. În Trans.

fistău, fistăuri, s.n. (reg.) ciocan mare cu care se sparg bolovanii de piatră.

fistắu, fistăi, s.n. – (reg.; min.) Ciocan încovoiat, folosit în mină pentru spart roca (Șainelic, 1986). – Din germ. Fäustel „baros, ciocan de miner sau pietrar” (Cihac, cf. DER; MDA), prin intermediul magh. fustély (DER).

fistắu, -ăi, s.n. – (min.) Ciocan încovoiat, folosit în mină pentru spart roca (Șainelic 1986). – Din germ. Fäustel, Füstel „ciocan”, prin intermediul magh. fustély (DER).