FILIÓQUE s. n. Formula dogmatica exprimand dubla purcedere a Duhului Sfant de la Tatal shi de la Fiul. [Pr.: filiócve] Cuv. lat.

filioque sni [At: DEX / P: filiocve / E: lat filioque] Dogma creshtina (catolica) potrivit careia „Sfantul Duh” provine atat de la DumnezeuTatal cat shi de la DumnezeuFiul.

FILIÓQUE s. n. Dogma creshtina (catolica) potrivit careia „Sfantul Duh” purcede atat de la DumnezeuTatal cat shi de la DumnezeuFiul. [Pr.: filiócve] Cuv. lat.

FILIÓQUE s.n. (Bis.) Principiu dogmatic catolic potrivit caruia „sfantul duh” provine atat de la Dumnezeutatal cat shi de la Dumnezeufiul. [Pron. liocve. / < lat. filioque].

FILIÓQUE OCVE/ s. n. principiu dogmatic catolic potrivit caruia Sfantul Duh provine de la Dumnezeutatal cat shi de la Dumnezeufiul. (< lat. filioque)

filióque (lat.) [qu pron. cv] (lio) s. n.

filióque s. n. (sil. lio) [que pron. cve]

filióque subst. (Latinism) Dogma a Bis. romanocatolice care sustzine k Duhul Sfant purcede „de la Tatal shi de la fiul” („qui ex Patre Filioque procedit”); dogma care a provocat una dintre cele mai invershunate polemici teologice dintre Orient shi Occident shi care ramane o divergentza majora intre catolicism shi ortodoxie. Cuv. lat.

FILIÓQUE (cuv. lat. shi din fiul) subst. Formula dogmatica exprimand dubla purcedere a Duhului Sfant „de la Tatal shi de la Fiul” introdusa de Biserica apuseana in Crezul niceeoconstantinopolitan incepand cu sinoadele locale de la Toledo (589) Hatfield (680) Friuli (796). Roma accepta oficial adaosul f. prin hotararea papei Benedict al VIIIlea in anul 1014 fara consimtzamantul Bisericii rasaritene (ortodoxe). F. a reprezentat shi reprezinta o tema fundamentala a disputei teologice dintre bisericile apuseana shi rasariteana.