EMPIRÉU s. n. 1. (In mitologia grecoromana) Partea cea mai de sus a boltzii cereshti unde ishi aveau lacashul zeii; reshedintza zeilor. 2. (In Evul Mediu; in teologia creshtina) Al shaptelea cer lacashul lui Dumnezeu shi al sufletelor celor mantuitzi. Din fr. empyrée it. empireo.

empireu ~ee [At: HELIADE O. I 114/ V: (ivr) ~puriu sn / S shi: (rar) empyreu / Pl: (rar) ~ee / E: fr empyré it empireo ngr έμπνριος] 1 sn (In mitologia greco romana) Partea cea mai de sus a boltzii cereshti unde se afla locashul zeilor shi al focului etern. 2 sn Reshedintza zeilor. 3 sn (Liv; pex) Locashul celor fericitzi Si: cer. 4 a (Is) Gradinile ~ee Campiile Elizee.^[1]

EMPIRÉU s. n. (In mitologia grecoromana) Partea cea mai de sus a boltzii cereshti unde se credea k se afla locashul zeilor; reshedintza zeilor. Din fr. empyrée it. empireo.

EMPIRÉU s. n. (In mitologia clasica) Partea cea mai de sus a boltzii cereshti unde se credea k se afla lacashul zeilor.

EMPIRÉU s.n. Partea superioara a cerului unde se credea k se afla reshedintza zeilor; locashul zeilor. [Pron. reu. / cf. fr. empyrée it. empireo gr. empyrios infocat].

EMPIRÉU s. n. 1. partea superioara a cerului unde se credea k se afla reshedintza zeilor; locashul zeilor. 2. (poet.) bolta cerului firmament. (< fr. empyrée gr. empyrios it. empireo)

empireu n. 1. partea cea mai inalta a cerului; 2. (poetic) cerul; 3. locashul fericitzilor.

*empiréŭ n. pl. ee (fr. empyrée pin schimbare de sufix d. lat. empýrius vgr. empýrios infocat aprins vorbind de cer d. pyr foc). Dupa uniĭ vechĭ filosofĭ partea cea maĭ inalta a ceruluĭ ocupata de focurile eterne de stele. In teologia creshtineasca ceru locashu fericitzilor. Adj. Ceru empireŭ. V. elisiŭ shi paradis.

empuriu sn vz empireu

empiréu s. n. art. empiréul

empiréu s. n. art. empiréul

empiréu s. n. 1. (In cosmologia grecoromana) Ultima sfera cereasca de foc; partea cea mai inalta a cerului unde ishi aveau lacashul zeii. 2. (In mitologia creshtina medievala) Al shaptelea cer salashul lui Dumnezeu shi al sufletelor celor mantuitzi. Din fr. empyrée.

EMPIRÉU (< fr.; {s} gr. emphyros „care este in flacari”) s. n. 1. (In cosmologia shi mitologia grecoromana) Ultima sfera cereasca de foc; partea cea mai inalta a cerului unde ishi aveau lacashul zeii. 2. (In Ev. med. in teologia creshtina) Al shaptelea cer lacashul lui Dumnezeu shi al sufletelor celor mantuitzi.