DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Dobrogea. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1), privitor la Dobrogea ori la dobrogeni. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean.

dobrogean, ~ă [At: URECHE, L. 196 / Pl: ~eni, ~ene / E: Dobrogea + -ean] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Dobrogei sau este originară de acolo. 3-4 a Care aparține Dobrogei sau dobrogenilor (1). 5-6 a Referitor la Dobrogea sau la dobrogeni (1). 7 a Originar din Dobrogea.

DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Dobrogei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau populației ei, privitor la Dobrogea sau la populația ei. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean.

DOBROGEÁN¹, -Ă, dobrogeni, -e, adj. Din Dobrogea, care ține de Dobrogea. Datoriei lui e să mă inițieze în serviciul special al acelui județ dobrogean. SADOVEANU, P. M. 114. Între linia întortocheată, unde pămîntul dobrogean se frînge ca să se facă țărm, și linia onduloasă a nisipurilor veșnic vînturate de lopețile mării se întinde, cu întreruperi, un brîu de pante mănoase. GALACTION, O. I 437. De trei nopți însă turcul dobrogean Ahmet Mamet doarme la carceră. SAHIA, N. 114.

dobrogeán (do-bro-) adj. m., s. m., pl. dobrogéni; adj. f. dobrogeánă, pl. dobrogéne

dobrogeán adj. m., s. m. (sil. -bro-), pl. dobrogéni; f. sg. dobrogeánă, pl. dobrogéne

dobrogean