DO, do, s. m. Unul dintre cele șapte sunete ale gamei muzicale, situat pe treapta întâi din gama majoră-tip. ♦ Denumire a uneia dintre gamele muzicale (care începe cu sunetul „do”). [Pl.: do] – Din it. do.

do¹ av [At: ARH. FOLK. III, 143 / E: srb do] (Reg) 1 (Îlav) Mai ~ Aproape gata să... 2 Complet. 3 (Servind la formarea unor verbe ca „dolăsa”, „domânca” etc.) Element de compunere care înseamnă „în întregime”.

do² smi [At: HELIADE, O. II, 373 / E: it do] 1 Primul din cele șapte sunete ale gamei muzicale majore-tip. 2 Semn care reprezintă sunetul do² (1). 3 Una din gamele muzicale care începe cu nota do² (1). 4 Una din cheile muzicale. 5 Semn grafic ce indică cheia do² (4). 6 Coarda unui instrument muzical, ce emite sunetul do² (1). modificată

DO s. m. invar. Unul dintre cele șapte sunete ale gamei muzicale, situat pe treapta întâi din gama majoră-tip. ♦ Denumire a uneia dintre gamele muzicale (care începe cu sunetul „do”). – Din it. do.

DO s. m. invar. Treapta întîi din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare. Do-mi-sol-la: Vesel cîntați din guzla (= instrument muzical monocord). MACEDONSKI, O. I 132.

DO s.m. invar. (Muz.) 1. Prima treaptă din gama majoră tip; sunetul și nota muzicală corespunzătoare. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale. 2. Coardă a unui instrument muzical, care emite sunetul do. [< it. do].

DO s. m. inv. (muz.) 1. prima treaptă a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. denumire a uneia dintre gamele muzicale. 3. coardă a unui instrument muzical, care emite sunetul do. (< it. do)

DO m. invar. 1) Prima notă muzicală din gamă. 2) Sunetul corespunzător acestei note. /<it. do

* do m., pl. tot așa (fr., după it. do, silabă aleasă arbitrar în locu vechĭuluĭ ut din cauza sonoritățiĭ eĭ). Muz. Prima notă a gameĭ ordinare.

do s. m., pl. do

do s. m. invar.

DO s. (MUZ.) (înv.) ut. (Nota ~.)

DO s. (MUZ.) (înv.) ut. (Nota ~.)

do, prima silabă de solmizație*, desemnând, în unele țări de limbă romanică, tonul C*. D. a înlocuit, din sec. 17, pe vechiul ut*, prea puțin eufonic în solfegiere*. Primul muzician care a folosit această silabă se pare că a fost G. Bononcini, în Musuca prattico (1673).

DO (< fr. {i}) s. m. invar. (MUZ.) Una dintre cele șapte denumiri simbolice ale sunetelor muzicale, corespunzătoare notației literale C, și care în trecut de se numea ut. ♦ Denumirea uneia dintre cheile muzicale.

JESTERS DO OFT PROVE PROPHETS (engl.) măscăricii se dovedesc adeseori profeți – Shakespeare, „Regele Lear”, act V, scena 3.

SERRA DO MAR [sérrə du mar], lanț muntos în SE Braziliei, extins pe 2600 km, alcătuit din granite, gnaisuri, cuarțite și calcare cristaline. Alt. max.: 2263 m. Versantul de E, abrupt, domină litoralul oceanic, iar cel V coboară domol spre interiorul țării.