7 definiții pentru dizgrațiere
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DIZGRAȚIÉRE, dizgrațieri, s. f. Acțiunea de a dizgrația. [Pr.: -ți-e-] – V. dizgrația.
DIZGRAȚIÉRE, dizgrațieri, s. f. Acțiunea de a dizgrația. [Pr.: -ți-e-] – V. dizgrația.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
dizgrațiere sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (rar) ~țiare / P: ~ți-e~ / Pl: ~ri / E: dizgrația] Retragere a favorii, a bunăvoinței.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIZGRAȚIÉRE, dizgrațieri, s. f. Acțiunea de a dizgrația. – Pronunțat: -ți-e-.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIZGRAȚIÉRE s.f. Acțiunea de a dizgrația și rezultatul ei; cădere în dizgrație. [< dizgrația].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
dizgrațiare sf vz dizgrațiere
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
dizgrațiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. dizgrațiérii; pl. dizgrațiéri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
dizgrațiére s. f. → grațiere
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: -ți-e-re
| substantiv feminin (F107) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| substantiv feminin (F115) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
dizgrațiere, dizgrațierisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a dizgrația. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:
- dizgrația DEX '09 DEX '98 DN
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.