divérge vi [At: PROT. – POP., N. D. / Pzi: 3 divérge / E: fr diverger, lat divergere] 1 (D. linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta dintr-un punct comun în direcții diferite. 2 (Mat; d. șiruri de numere) A tinde către infinit. 3 (Fig; d. păreri, opinii etc.) A fi opus. 4 (Fig) A diferi mult. 5 (Fig) A fi foarte depărtat.

DIVÉRGE vb. III. intr. (Despre drepte, raze etc.) A merge depărtându-se între ele. ♦ (fig.) A se deosebi, a fi în dezacord. [P.i. divérg. / cf. fr. diverger, it., lat. divergere].

DIVÉRGE vb. intr. 1. (despre drepte, raze etc.) a pleca din același punct, răsfirându-se. 2. (fig.) a se deosebi, a fi în dezacord. (< fr. diverger, lat. divergere)

A DIVÉRGE pers. 3 diverge intranz. (despre raze) A se răsfira plecând din același punct. /<fr. diverger, lat. divergere

diverge v. 1. a se depărta dela olaltă, vorbind de linii geometrice și de raze optice; 2. fig. a fi opus, diferit.

* divérg, -érs, -érge v. intr. (lat. divérgere. Diverg, să diveargă; part. e rar saŭ inuz. V. converg). Mă depărtez de punctu comun de plecare, precum și de alte puncte laterale, vorbind de raze, de liniĭ. Fig. Nu mă unesc: noĭ divergem în opiniunĭ.

!diverge (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. diverge, 3 pl. diverg; conj. prez. 3 să diveargă; ger. divergând; part. (rar) divers (nefolosit la perf.)

divérge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute, ger., part.)

divérge vb., ind. prez. 3 sg. divérge, 3 pl. divérg (nu se folosește la timpurile trecute)