despărțămấnt sn [At: RUS, I. I, 197/15 / V: ~țim~ / Pl: ~mínte și (înv) ~uri / E: despărți + -ământ] (Înv) 1-5 Despărțire (10-14). 6 Detașament militar Si: (înv) despărțitură (60). 7 (Blg) Diviziune a regnului vegetal sau animal. 8 (Rar) Parte. 9 Loc izolat. 10 (Reg) Sept.

despărțimấnt sn vz despărțământ

DESPĂRȚĂMÎ́NT, despărțăminte, s. n. (Învechit) Despărțitură; secție. V. departament. (Atestat în forma despărțimînt) La cimitirul cel nou din Piscul Voevodesei... acum există mai multe despărțiminte pentru morții care în viață au rătăcit pe căile diverselor schisme ale bisericii. C. PETRESCU, A. 464. – Variantă: despărțimî́nt s. n.

DESPĂRȚIMÎ́NT s. n. v. despărțămînt.

despărțimânt n. 1. loc separat; 2. una din diviziunile regnului vegetal: despărțimântul criptogamelor.

despărțimî́nt n., pl. inte (d. a despărți, după fr. département, d. départir și it. dipártimento, d. dipartire). Despărțitură, despărțire, departament, diviziune, secțiune.

despărțămấnt (înv.) s. n., pl. despărțămínte

despărțământ s. n., pl. despărțămínte

despărțimânt, -minte.

DESPĂRȚIMÂNT s. v. căsuță, compartiment, despărțire, despărțitură.

despărțimînt s. v. CĂSUȚĂ. COMPARTIMENT. DESPĂRȚIRE. DESPĂRȚITURĂ.

despărțămấnt, despărțăminte, s.n. – (înv.) Departament, diviziune. – Din despărți (< lat. *dispartire) + suf. -ământ (după fr. département) (DEX, MDA).