căsoáie sf [At: (a. 1718) URICARIUL XX, 88 / V: căsói sn / Pl: ~ / E: casă¹ + -oaie] 1-2 (Șdp) Casă mare (și urâtă, disproporționată). 3 Baracă (de lemn) unde se adăpostesc muncitorii care lucrează la câmp (sau la pădure). 4 Casă mai mică, alături de clădirea principală, în care se locuiește vara. 5 (Trs) Bucătărie de vară. 6 Cămară în care se țin, la țară, lucruri de gospodărie. 7 Casă la vie (servind ca bucătărie, în timpul culesului, ca depozit etc.) Si: covercă. 8 Colibă a păstorilor construită din bârne și având două încăperi Cf mutare, stână, târlă. 9 (Buc) Casa pădurarului. 10 (Olt) Stup. 11 (Mol) Fereastră mică în acoperișul casei, pentru a lumina podul Si: lucarnă. 12 Element de construcție în formă de cutie (fără funduri sau cu un singur fund), confecționat din grinzi de lemn sau de beton prefabricat, care se umple cu piatră, cu pământ etc. și care se așază în albie sau pe malul unei ape în scopul executării unui baraj, a unui dig etc. Si: cășiță³ (1). 13 Locul în care se învârtește coaca de la jugul ferăstrăului (joagărului) Si: coteț.

CĂSOÁIE, căsoaie, s. f. 1. Augmentativ al lui casă. Dintr-o căsoaie cu trei caturi... a năvălit spre trăsură, lărmuind fără socoteală, o bandă de copii de toate vîrstele. GALAN, Z. R. 9. Nu v-ați lăudat că-n trei zile-i gata căsoaia? CAMILAR, N. II 333. 2. Un fel de cămară în care se țin, la țară, lucruri de gospodărie. Piua-i în căsoaia de alăture. CREANGĂ, P. 5. – Variantă: căsói, căsoaie (BUJOR, S. 76), s. n.

CĂSOÁIE, căsoaie, s. f. 1. Augmentativ al lui casă. ♦ Casă de lemn, baracă unde se adăpostesc muncitorii (care lucrează în pădure). 2. Cămară în care se țin, la țară, lucruri de gospodărie. [Var.: căsói s. n.]

CĂSOÁIE ~ f. (augmentativ de la casă) Construcție auxiliară într-o curte țărănească, în care se țin lucrurile de gospodărie. [G.-D. căsoaiei; Sil. -soa-ie] /casă + suf. ~oaie

căsoaie f. 1. partea casei țărănești ce servă de cămară și de magazie: numai gospodarii au căsoaie; 2. cramă; 3. locul unde se învârtește coaca joagărului (v. casă 7).

căsoáĭe f., pl. oĭ saŭ tot oáĭe (augm. d. casă). Cramă saŭ altă construcțiune maĭ mare de lemn de adăpostit butoaĭe, sacĭ, mașinăria unuĭ ferăstrăŭ ș. a. – Și căsoĭ n., pl. oaĭe. V. blockhaus.

căsói sn vz căsoaie

căsoiu n. încăperea casei țărănești ce servă vara de bucătărie și iarna de adăpost pentru vite.

căsoáie s. f., art. căsoáia, g.-d. art. căsoáiei; pl. căsoáie

căsoáie s. f., art. căsoáia, g.-d. art. căsoáiei; pl. căsoáie

căsoaie, pl. căsoaie

căsoaie.

căsói, căsoaie, s.n. – Casă construită în afara gospodăriei, slujind ca adăpost temporar; căsuța de la hotar: „Și, cum s-o suit acolo la căsoi, numai ce se apropie Fata Pădurii de el” (Bilțiu, 1999: 223). – Din casă + suf. -oi (MDA).

căsói, căsoaie, s.n. – Casă construită în afara gospodăriei, slujind ca adăpost temporar; căsuța de la hotar: „Și, cum s-o suit acolo la căsoi, numai ce se apropie Fata Pădurii de el” (Bilțiu 1999: 223). – Din casă + -oi.