călimară sf [At: AXINTE URICARUL, ap. LET. II, 144/1 / V: ~lăm~ (pl: ~lămări), ~lemăr sn, (pl: ~lemaruri), ~lem~ (pl: ~lemări), ~ar (pl: ~ruri sn), (Trs) ~măr sn, (înv) ~riu sn, ~re / Pl: ~mări / E: ngr ϰαλαμάρις, bg калимар] Vas mic de metal, de sticlă, de material plastic etc. în care se ține cerneala. corectată

CĂLIMÁRĂ, călimări, s. f. Vas mic de sticlă, de porțelan sau de metal, în care se ține cerneala. Mîna pe condei punea. În călimări îl muia. TEODORESCU, P. P. 601. ◊ Fig. Din călimara nopții... Se-aprinde-acum lumina. ANGHEL-IOSIF. C. M. I 151. – Variante: călămáră (CARAGIALE, O. VII 195, CREANGĂ, A. 12) s. f., călimár (MACEDONSKI, O. III 79), călămăr (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176) s. n.

CĂLIMÁRĂ, călimări, s. f. Vas mic în care se ține cerneala. [Var.: călămáră s. f.] – Ngr. kalamári.

CĂLIMÁRĂ ~ări f. Vas mic (de sticlă, de porțelan etc.) pentru cerneală. [G.-D. călimării] /<ngr. kalamári

călimáră f., pl. ărĭ (ngr. kalamári, cutiuță cu condeĭe și călimară, d. vgr. kalamárion, care vine d. kálamos, trestie, condeĭ; bg. kalamar, kŭlimar, nsl. kalimar, rut. kalamar). Sud. Șipușor (sticluță) de ținut cerneală în buzunar saŭ pe masă. – În est calamară (pl. călămărĭ) și calamare (pl. călămărĭ), în Trans. călimar (pl. e).

călămară sf vz călimară

călămắr sf vz călimară

călimár sn vz călimară

CĂLĂMẮR s. n. v. călimară.

CĂLIMÁR s. n. v. călimară.

călimări f. pl. vas mic (de sticlă, porțelan sau lemn) cu cerneală de scris [Gr. mod. CALAMÀRI].

călimáră s. f., g.-d. art. călimắrii; pl. călimắri

călimáră s. f., g.-d. art. călimării; pl. călimări

călimară, pl. călimări

călimară, -mări.

călimáră (călimắri), s. f. – Vas mic în care se ține cerneala. – Var. (Mold.) călămar, megl. călămar, călimară. Ngr. ϰαλαμάρις sau ϰαλαμαριά (Densusianu, Rom., XXXIII, 275; DAR); cf. tc., alb., bg., sb. kalamar. Sec. XVII, este pop.