cârâitor, ~oare [At: ALECSANDRI, T. 392 / Pl: ~i, ~oare / E: cârâi + -tor] 1 a Care cârâie (1). 2 sf (Trs) Scârțâitoare cu care se alungă păsările. 3 sf (Fig) Termen injurios, întrebuințat la adresa țiganilor Si: cioară. 4 sm (Arg) Hoț.

CÎRÎITÓR, -OÁRE, cîrîitori, -oare, adj. Care cîrîie. Păsări cîrîitoare. ♦ (Substantivat, f.) Scîrțîitoare cu care se alungă păsările. Prin unele părți, precum bunăoară prin Ardeal, gospodarii au un soi de aparate de lemn numite cîrîitori...; acestea au mai multe spițe, cari prin invirtirea roții lovesc într-un clempuș înțepenit în fusul lor, producînd scîrțîierea care are de scop să spatie pasările. PAMFILE, A. R. 148. – Pronunțat: -rî-i-.

cîrîitoáre f., pl. orĭ (d. cîrîĭ). Jucărie (numită și sfîrîitoare) pe care șĭ-o fac copiiĭ găurind o nucă pin care trec un bețișor, îĭ leagă cu sfoară, îĭ atîrnă o greutate (de ordinar un cartof) și-l fac să se învîrtească desfășurînd sfoara pin altă gaură laterală. Se fac și unele de lemn orĭ de tinichea și se învîrtesc c’o singură mîna agitîndu-le în aer. Acestea se pot numi și pîrîitorĭ, plesnitorĭ saŭ scîrțîitorĭ (fr. crécelle). La catolicĭ, în vechime, cîrîitoarea înlocuĭa clopotu bisericiĭ în Vinerea și Sîmbăta din săptămîna patimilor.

cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri

cârâitoáre (instrument) s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri