cușcă sf [At: N. COSTIN, ap. LET. IA 9/23 / V: cru~ / Pl: ~ști / E: ucr кущка] 1-2 Adăpost mic, în formă de căsuță sau de cutie, cu sau fără gratii, în care se adăpostesc sau se capturează animale, păsări etc. 3 Cort, chioșc sau frunzar în care mănâncă evreii la sărbătoarea Sukoth. 4 Un fel de grătar de nuiele în care se bate porumbul Si: coteț, leasă, leșoi. 5 (Pan; fig) Casă mică, strâmtă Si: colibă. 6 (Pan; fig) Încăpere strâmtă. 7 Încăpere mică, sub nivelul scenei, rezervată sufleorului în timpul spectacolului.

CÚȘCĂ, cuști, s. f. 1. Adăpost în formă de cutie cu gratii sau ca o căsuță de lemn pentru cîini, iepuri de casă, păsări etc. V. coteț, cotineață. Grijeam de-o pasăre care era închisă în cușcă de drot. RETEGANUL, P. V 81. Pui, pui... Vină-n cușcă să te pui. ALECSANDRI, P. P. 331. ♦ Construcție făcută din gratii de fier asemănătoare cu o colivie mare, în care se țin fiarele sălbatice. Se mișcă să așeze bucata de zahăr între gratiile cuștii. C. PETRESCU, Î. II 184. Duțu se simțea ca într-o cușcă de lei. SLAVICI, O. I 162. Pe el îl închide în o cușcă de fier. RETEGANUL, P. III 78. ◊ Fig. Încăpere strîmtă. Să fiu slobodă, să scap de cușca asta în care mă usuc. ALECSANDRI, T. I 37. 2. încăpere mică, sub nivelul scenei, unde șa de suflerul în timpul spectacolului. A căzut de pe scaunul lui din cușcă sub scenă. CARAGIALE, O. III 15.

CÚȘCĂ ~ti f. 1) Adăpost, în formă de căsuță sau de cutie de lemn, pentru unele animale sau păsări. 2) Cutie făcută din vergele în care se țin păsări cântătoare sau decorative; colivie. 3) Cutie mare din gratii de fier, în care se țin fiarele sălbatice. 4) Încăpere mică sub scena unui teatru, unde stă sufleorul. 5) fig. Locuință sau odaie mică. [G.-D. cuștii] /<ucr. kuțka

CUȘCĂ s. f, (Mold.) 1. Colivie. Hrănește o pasăre într-o cușcă. AXINTE URICARIUL. Si în cerdac feliuri de feliuri de pasări in cușce. H 1771 100^v. 2. Celulă cu gratii. Prinz]nd viu pe sultan Baiazit, l-au băgat in cușcă de fier. N. COSTIN. Forme gramaticale: pl. cușce (II 1771, 100^v). Etimologie: rus., ucr. kučka.

cușcă f. 1. cort: sărbătoarea cuștelor, ce țin Evreii; 2. colivie de păsări, coteț de găini: dacă ai intrat în cușcă, trebue să cânți cocoșește PANN; 3. grătar de nuiele în care se bate porumb; 4. fam. casă proastă: să scap de cușca asta în care mă usuc AL. [Rus. KUȘČA].

cúșcă f., pl. ște, ștĭ și șcĭ (rut. kučka, dim. d. kuča, coteț, cocină; pol. kuczka, umbrar, rus. kušča, cort, d. vsl. konšta, cort. V. coteț). Colivie (de păsărĭ, de feare). Fig. Casă prea mică și îngustă. Pl. Niște sărbătorĭ jidăneștĭ toamna (numite și sărbătoarea tabernaculelor) în amintirea petreceriĭ în deșert supt corturĭ după ce aŭ fost fugărițĭ din Egipt.

cúșcă s. f., g.-d. art. cúștii; pl. cuști

cúșcă s. f., g.-d. art. cúștii; pl. cuști

cușcă, cuști.

CÚȘCĂ s. v. leasă.

cușcă s. v. LEASĂ.

cúșcă (cúști), s. f. – 1. Cușcă. – 2. Coteț de găini. – 3. Cușcă de cîini. – 4. Sărbătoare evreiască, praznicul Corturilor. – 5. Colibă, bordei. – 6. Colibă, bordei. – 6. Cușcă de lemn în care în vechime se dezghioca de obicei porumbul. Rut. kučka „coteț de găini” (Cihac, II, 88), încrucișat probabil cu tc. kuș „pasăre”, kușhane „colivie”, deoarece se spune cușcă numai pentru coteț, de găini, de cîini făcut din zăbrele. Cf. cușchebap, s. n. (pui fript), din tc. kușkebabi, înv.