coșmágă sf [At: (1814) IORGA, S. D. XXI, 468 / V: ~moá-, hoșmoá-~ / Pl: ~age / E: ns cf cocioabă, cociomeagă, cociomeață, coșleabă, coșmandră, coșmolie, coștireață, coștoroabă] (Reg) 1 Colibă de lemn. 2 Căsuță în care stau ciobanii iarna și păstrează brânza și uneltele stânii. 3 Colibă de stuf de lângă stână, în care se află răscolul, strunga, perdeaua. 4 Colibă în care stau oamenii la lucru. 5 (Pex) Coteț prost construit. 6 (Pex) Cotețul câinelui. 7 (Pan) Ridicătură de pământ asemănătoare unui bordei de ciobani.

COȘMÁGĂ, coșmăgi, s. f. (Mold.) Colibă de seînduri, baracă. Era la inserat și nu se aprinseseră lumini. în molozurile gării, o coșmagă strîmbă de seînduri și corturi de trupe care țineau circulația drumului de fier, legînd lumea cu pustia și cu frontul. SADOVEANU, M. C. 86.

coșmagă f. Mold. bordeiu și în special colibă unde stau ciobanii. [Origină necunoscută].

coșmágă f., pl. ăgĭ (rus. kolymága, căruță). Est. Casa stîneĭ, adăpostu cĭobanilor la stînă. Șopron mic. Fig. Iron. Cocĭoabă. – Și coșmoagă (oa dift.), pl. e. În Munt. coșmelie (CL. 1920, 520, și ChN. I, 10) și coșmolie, coșneagă și coșnĭoagă. În Cov. și coșmándră, pl. e, șandrama.

coșmágă (reg.) s. f., g.-d. art. coșmắgii; pl. coșmắgi

coșmágă s. f., g.-d. art. coșmăgii; pl. coșmăgi