COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere niciun efort. – Din it. costare.

costa [At: (a. 1816) IORGA, S. D. XII, 172/31 / V: cus~ / Pzi: costă (reg) coastă, ~tează / E: it costare, ger kosten] 1 vt (D. obiecte) A se putea obține prin plata contravalorii (în bani) Si: a face, a prețui, a ține, a valora, (înv) a costălui (1), a costisi (1). 2 vt (Îe) Ce mă ~ă? De ce să nu încerc (să fac un lucru)? 3 vt (Îae) Nu risc nimic. 4 vi A avea o valoare în bani Si: a prețui, (înv) a costălui (2), a costisi. 5 vi A fi scump. 6 vi A avea un echivalent valoric, altul decât banii Si: (înv) a costălui (5), a costisi (5). 7 vt(a) A se plăti cu ceva Si: (înv) a costălui (6), a costisi. 8 vt A produce o pagubă Si: (înv) a costălui (7), a costisi (7). 9 vt (Fig) A produce o suferință. 10 vt (Fig) A supăra pe cineva. 11 vi A fi greu de făcut. 12 vt (Îe) Nu mă ~ă nimic Nu-mi cere nici un efort.

COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. 1. Intranz. A avea un preț, o valoare în bani; a prețui. ♦ A se putea obține numai cu contravaloarea în bani; a costisi. ♦ A fi scump. 2. Intranz. și tranz. (Măsura valorii fiind altceva decât banii) A (se) plăti cu..., a (se) dobândi cu prețul a... ◊ Expr. (Tranz.) Ce mă costă? = nu am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu-mi cere nici un efort. – Din it. costare.

COSTÁ, pers. 3 cóstă, vb. I. Intranz. 1. (Determinat prin «mult», «puțin», «scump»,«ieftin» etc. sau prin suma de bani care reprezintă costul), A avea un preț, o valoare în bani. V. valora, prețui. Cartea costă trei lei. ◊ (Fără determinări) A se putea obține numai cu contravaloarea în bani. Pentru mătușa Ruxandra, universul se împărțea în lucruri care «costă» și altele care nu. C. PETRESCU, R. DR. 77. ♦ A fi scump. Îi trebuie un picior de lemn, care costă. SAHIA, N. 35. 2. (Măsura valorii e altceva decît banii) A fi plătit cu..., a fi dobîndit cu prețul a... Noi cînd eram în post tăceam ore, ce ore? zile întregi... Trebuie să mă crezi, pentru că vorba în post a costat viața a patru camarazi de-ai mei. SAHIA, N. 56. ◊ Tranz. Sărmanul! Mult l-a costat onorul de a fi tovarășul de nebunii al cuconașului. GHICA, S. 78. ◊ Expr. Ce mă costă? = n-am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu înseamnă nimic.

COSTÁ vb. I. 1. intr. A avea un anumit preț, o valoare în bani, a valora. 2. intr., tr. A (se) obține cu prețul a..., a (se) plăti cu... 3. (Fig.) A necesita anumite sforțări, sacrificii, bunuri. / < it. costare, cf. germ. kosten].

COSTÁ vb. intr. 1. a avea un anumit preț, a valora. 2. a se obține cu prețul a..., a se plăti cu... 3. (fig.) a necesita anumite eforturi, sacrificii. (< it. costare)

A COSTÁ pers. 3 cóstă 1. intranz. 1) A avea un anumit cost; a reprezenta o anumită valoare (bănească); a valora; a face; a prețui. 2) A avea un preț mare; a fi scump. 2. tranz. A obliga la anumite eforturi (sau cheltuieli) fizice sau morale. Reîntoarcerea în țară l-a costat mult. ◊ Ce mă costă? nu-mi cere nici un efort; e foarte ușor. /<it. costare

costà v. 1. a fi dobândit pe un preț oarecare: vinul costă scump;^[1] 2. a pricinui cheltueli, osteneli: această lucrare m’a costat mult timp.

2) cost, a -á v. intr. (it. costare, fr. coûter, d. lat. con-stare, a consta. – Cost, coștĭ, costă și coastă, costăm; să coste și să coaste). Am prețu de: cartea costă cincĭ francĭ. Fig. Mă produc, mă fac (c’o perdere, c’o grijă, c’o muncă oare-care): această carte costă multă muncă. V. tr. Această carte m’a costat multă muncă. Cît te costă această lampă? Fig. Vorba asta mă costă, mă doare. – În nord a custa. Maĭ vechĭ (pe la 1800) costisesc (ngr. kostízo, aor. ekóstisa).

costá (a ~) vb., ind. prez. 3 cóstă

costá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cóstă

costă 3, costa inf.

COSTÁ vb. a face, a fi, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cât ~ metrul de stofă?)

COSTA vb. a face, a fi, a reveni, (rar) a prețui, (înv. și reg.) a veni, (înv.) a costisi. (Cît ~ metrul de stofă?)

costá (-t, át), vb. – A avea un preț, o valoare. – Var. costisi, custa, coșt(ăl)ui. Mr. custisire. It. costare. Nu apare în texte anterioare începutului sec. XIX, dar a ajuns repede să fie folosit curent datorită comerțului. Var. costisi (înv.) din ngr. ϰοστίζω; custa este rezultat al confuziei cu dubletul custa; și coștălui (Trans.) se explică prin mag. kostálni, din germ. kosten. – Der. cost, s. n. (preț, cost, cheltuială), din it. costo. Var., din Trans. este dublet al lui cuștului, vb. (a gusta), de la același cuvînt mag.

cost, costa Tacit sau explicit, majoritatea dicționarelor explică pe cost ca postverbal de la costa, iar pe acesta din it. costare. Scriban și Ciorănescu trimit la italiană (primul și la franceză) și pentru substantiv, DA introduce în discuție, pentru cost, și pe germ. Kosten. Mi se pare mult mai probabil că substantivul e împrumutat din greacă, unde se spune τò ϰόστος, iar verbul e format de noi, paralelă la costisi, împrumutat de asemenea din greacă.