CORLÁTĂ, corlate, s. f. (Reg.) 1. Iesle. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite, pe câmp. 3. Împletitură de formă bombată care se așază pe car când se transportă snopi sau fân. 4. Poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. [Pl. și: corlăți] – Din magh. korlát.

corlátă² sf [At: PANȚU, PL. / Pl: ~te / E: nct] Prună tânără atinsă de ciuperca Exoascus prunit.

corlată¹ sf [At: DICȚ. / V: cola~, ~tie, ~letie, ~lat / Pl: ~te, ~lăți / E: mg korlát] (Reg) 1 Parapet. 2 Rampă pe care se întinde postavul la uscat. 3 Polița din jurul cuptorului. 4 Vatră. 5 (Lpl) Lemne late pe care stă coșul casei Si: cotlan, corlan. 6 Bancă. 7 Iesle. 8 Scaun pe care se așază covata. 9 Albie. 10 (Îf corletie^[1]) Obiect pe care se așază copaia. 11 Scândură pentru gard. 12 (Pex) Gard. 13 (Îf corlat) Spațiu mic lângă strungă. 14 Parte a strungii unde se mulg oile. 15 Loc pe unde ies oile din strungă. 16 Îngrăditură pentru vite, pe câmp. 16 Adăpost de ploaie, la strungă. 17 (Lpl) Dependințe ale gospodăriei țărănești Si: acaret. 18 Împletitură așezată pe car când se transportă fân sau snopi. 19 Spalier. corectată

CORLÁTĂ, corlate, s. f. (Reg.) 1. Iesle. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite. 3. Împletitură de formă bombată care se așează pe car când se transportă snopi sau fân. 4. Poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. [Pl. și: corlăți] – Probabil din magh. korlát.

CORLÁTĂ, corlate și corlăți, s. f. (Mold.) 1. Iesle. Oamenii de la Zid-Negru s-au săturat de somn și încep a se foi, ieșind din casă și lunecînd prin bălți pînă la grajdul cailor, ca să le împrospăteze fînul din corlată. SADOVEANU, N. P. 257. Acel sicriu slujește drept corlată cailor. SADOVEANU, F. J. 527. Flăcăul dejugă boii, îi duce la corlată sau le pune dinainte strujeni. SEVASTOS, N. 51. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite. Desfăcîndu-le [cailor] opritorile, i-a lăsat... să-și caute singuri locurile și corlățile obișnuite. GALAN, Z. R. 228. 3. Îngrăditură compusă din șipci, așezată pe scaunul și pe vîrtejul carului cînd se cară snopi sau fîn. Pe ulița satului... întîlni un car cu corlatele puse. V. ROM. februarie 1952, 165. Cantonierul era sculat și cisluia cu cei din car, răzămat cu coatele de corlată. POPA, V. 125. 4. Poliță în jurul cuptorului, pe care se pun vase (mai mici) de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. Șade popa pe corlată Și-i atîrnă brîu-n vatră (Lanțul). GOROVEI, C. 197.

CORLÁTĂ ~e f. reg. 1) Îngrăditură care împrejmuiește ceva. 2) Poliță în jurul cuptorului din casele țărănești pe care se țin vase de bucătărie și alte obiecte casnice; prichici. 3) Grătar pentru nutreț fixat deasupra ieslei, la peretele grajdului. /<ung. korlát

corlată f. 1. gard rar la vii sau livezi; 2. îngrădire pentru vite; 3. policioara dela vatră, în casele țărănești. [Ung; KORLÁT].

corlátă f., pl. e și ățĭ (orig. gep. Cp. cu germ. quer-latte, leț transversal. D. rom. vin ung. korlát, șir de gratiĭ. V. corlă 2 și leț). Vest. Gard de gratii, gard rar. Balustradă de scară (care seamănă a gard rar). Gratiĭ care țîn fînu sus în grajd ca să poată trage calu cîte puțin fîn de o dată. Codirlă, gratiile care susțin fînu în apoĭa căruțeĭ. Crivitar, boltă de gratiĭ pe care se întinde vița saŭ alte plante. Scîndură, maĭ ales de fag (Bz.). V. glaf, prichicĭ, chelnă, răzlog.

corlátă (reg.) s. f., g.-d. art. corlátei/corlắții; pl. corláte/corlắți

corlátă s. f., g.-d. art. corlátei; pl. corláte

CORLÁTĂ s. (Mold., Bucov. și Dobr.) patașcă, (prin Munt., Olt. și Transilv.) pătul. (~ la car sau la căruță.)

CORLÁTĂ s. v. iesle, loitră, poliță, prichici, raft, răzlog.

CORLATĂ s. (Mold., Bucov. și Dobr.) patașcă, (prin Munt., Olt. și Transilv.) pătul. (~ la car sau la căruță.)

corlată s. v. IESLE. LOITRĂ. POLIȚĂ. PRICHICI. RAFT. RĂZLOG.

corlátă (-te), s. f. – 1. Balustradă, parapet. – 2. Policioară în jurul cuptorului, prichici. – 4. Iesle. – 5. Poliță, dulap. – 6. Ogradă, ocol, îngrăditură. Mag. korlát „ocol, îngrăditură” (Cihac, II, 493). Întrucît -t indică uneori acuz., s-a reconstituit o formă *korlá de unde corlă, s. f. (Trans. și Mold., ogradă, îngrăditură), cuvînt pe care Lahovary 316, îl consideră anterior fazei indoeurop. După Scriban, ar fi cuvînt gepidic, înrudit, cu germ. Quer-latte, și mag. ar proveni din rom.

corlátă¹, corláte, s.f. (reg.) 1. iesle. 2. îngrăditură sau colibă pentru vite. 3. împletitură de formă bombată care se așază pe car când se transportă snopi sau fân; loitre, șuiană. 4. poliță în jurul cuptorului pe care se țin vase de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici, rapt, tăpșan. 5. parapet, rampă, balustradă. 6. ramă pe care se întinde postavul ca să se usuce. 7. bancă, scaun. 8. scândură de gard; lăturoi, răzlog, țăpușă; gard făcut din aceste scânduri. 9. (la pl.) dependințele casei țărănești. 10. spalier pentru viță de vie. 11. (la pl.) lemnele pe care stă coșul casei.

corlátă², corláte, s.f. (reg.) prună tânără deformată de o ciupercă.