cordénci [At: H III, 19 cf 83 / V: ~rén~ / Pl: ~uri / E: coardă + -enci] (Pop) 1 sn Piesă componentă a războiului de țesut, constând dintr-o scândurică cu crestături pe margine, care oprește sulurile să dea înapoi. 2 sn Limbă a meliței. 3 sn Bârsă a plugului. 4-5 a, av (Fig; d. om) Rău și răzbunător.

CORDÉNCI, cordenciuri, s. n. (Popular) 1. Piesă componentă a războiului de țesut, constînd dintr-o scîndurică lungă cu crestături pe o margine, care oprește sulurile să dea înapoi; cripalcă, piedică. 2. Limba meliței.

CORDÉNCI ~uri n. pop. 1) (la războiul de țesut) Bucată alungită de lemn, cu crestături pe una din margini, care împiedică răsucirea sulurilor în sens opus. 2) (la meliță) Piesă (zimțată) cu care se rup tulpinele de cânepă. /coardă + suf. ~enci

cordenciu m. Mold. și Tr. bucată de lemn a meliței cu care se rup. firele de cânepă. [V. coardă].

cordénci (pop.) s. n., art. cordénciul; pl. cordénciuri

cordénci s. n., art. cordénciul; pl. cordénciuri

CORDÉNCI s. (TEHN.) cățel, (reg.) cripalcă, piedică, proptar, răzuș, scară, scaun, tocălie. (~ la războiul de țesut.)

CORDÉNCI s. v. bârsă, cuțit, limbă.

CORDENCI s. (TEHN.) cățel, (reg.) cripalcă, piedică, proptar, răzuș, scară, scaun, tocălie. (~ la războiul de țesut.)

cordenci s. v. BÎRSĂ. CUȚIT. LIMBĂ.

cordénci, cordence, (șcordenci, codrenci), s.n. – (pop.) 1. Partea mobilă de la meliță (ALR, 1956: 258). 2. Speteaza (de la războiul de țesut) pe care se înfășoară firele cu care se execută ornamente (Stoica, Pop, 1984: 51). – Cf. coardă (Șăineanu, DEX) + suf. -enci (MDA).

cordénci, -e, (șcord’enci, codrenci), s.n. – 1. Partea mobilă de la meliță (ALR 1956: 258). 2. Speteaza (de la războiul de țesut) pe care se înfășoară firele cu care se execută ornamente (Stoica, Pop 1984: 51). – Din coardă (< lat. chorda) + -enci.