CONTRÁLTO s. n. Voce feminină cu registrul cel mai grav și a cărei întindere cuprinde aproximativ două octave. – Din it. contralto.

contrálto sni [At: TEODOREANU, M. II, 131 / E: it contralto] Voce feminină cu registrul cel mai grav, cuprinzând aproximativ două octave.

CONTRÁLTO, s. n. invar. Voce feminină cu registrul cel mai grav și a cărei întindere cuprinde aproximativ două octave. – Din it. contralto.

CONTRÁLTO s. n. invar. Voce feminină cu registru cel mai grav.

CONTRÁLTO s.n.invar. Voce feminină cu registrul cel mai grav. [< it. contralto].

CONTRÁLTO s. n. inv. voce feminină cu registrul cel mai grav. (< it. contralto)

CONTRÁLTO n. Voce feminină cu registrul cel mai de jos. /<it. contralto

contralto m. cea mai gravă dintre vocile femeiești.

*contrálto n. (cuv. it.). Muz. Cea maĭ joasă voce de femeĭe saŭ de copil (între tenor și sopran), numită și alto.

!contrálto (voce) (con-tral-) s. n.

contrálto (voce) s. n. invar. (sil. mf. contr-)

contralto

contralto (cuv. it., < contra* + alto*; fr. haute-contre) 1. Vocea (1) feminină cea mai gravă cu o extensie ce merge de la mi la sol₂. Diferența față de mezzosoprană* este incertă și ține mai mult de timbru* decât de registru (1). Folosită în lit. de oratorii* (Händel) și operă* (Verdi, Wagner, R. Strauss etc.). Denumirea derivă din divizarea tenorului (2) în altus și bassus în sec. 15, o dată cu trecerea de la polif. pe 3 la cea pe 4 voci (2); era cea mai înaltă voce bărbătească, cântată în falset*. V. alto. 2. Flaut c., variantă a flautului*, corespunzătoare registrului vocii de c. 3. Instr. de coarde din familia violinei* construit de J.B. Vuillaume (1855). Nu s-a impus.