cóntra² [At: P. MAIOR, IST. 271/3 / V: coántra, cóndra, cóndră, cóndri / E: lat contra] 1 pp În schimbul. 2 pp În direcția opusă. 3 pp Împotriva. 4 pp (Îlav) Din ~ sau ~tră Dimpotrivă. 5 pp (Îe) Pro și ~ Pentru și împotriva. 6 pp (Îe) A sta (în) ~ sau de ~tră sau a pune sau (a se lua) în ~ sau (de ~tră) A se împotrivi. 7 pp (Îe) A fi sau a se lua (în) ~ cu cineva A fi în dezacord cu cineva. 8 pp (Îe) Om de ~tră Om care caută ceartă. 9 av Împotrivă. 10 av Cu totul altfel.

CÓNTRA² prep. 1. (Construit cu genitivul adesea precedat de prep. «în») împotriva (cuiva sau a ceva). Se îndreaptă contra vîntului. ◊ (Eliptic) Trebuie să iei atitudine, pentru sau contra. ◊ (Arătînd ostilitate) Ești contra mea, Haralambie. SAHIA, N. 104. Fulgerele adunat-au contra fulgerului care în turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. ◊ (Adverbial) Cine-i contra, să-l vedem, Ca să-l știe soții. COȘBUC, P. I 428. ◊ Loc- adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă, cu totul altfel. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. EMINESCU, O. I 141. De atunci n-am mai făcut nici un progres în această artă; ba chiar aș putea zice din contră! ODOBESCU, S. III 21. 2. În schimbul (altei valori). Biletele de teatru se vînd contra cost. – Formă gramaticală: (în locuțiune) contră.

CÓNTRA prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Din contra = dimpotrivă. 2. În schimbul (altei valori). // adv. Împotriva cuiva; cu totul altfel. // Element prim de compunere savantă care înseamnă „opus”, „împotriva”. [< lat., it. contra, cf. fr. contre-].

CÓNTRA² I. prep. 1. împotriva (cuiva sau a ceva). ♦ din ~ = dimpotrivă. 2. în schimbul (altei valori). II. adv. împotriva cuiva; cu totul altfel. (< lat. contra, fr. contre)

CÓNTRA¹ prep. 1) (exprimă un raport opozițional) Împotriva; asupra. Luptători contra fascismului. Merge contra vântului. 2) (exprimă un raport de substituție) În schimbul. Se alimentează contra plată. /<fr. contre, lat., it. contra

contra prep. 1. în direcțiune opusă, față în față: în contra curentului; 2. fig. a se lua în contra cu cineva; 3. ceea ce-i opus: pro și contra; din contra, cu totul altfel.

*cóntra, prep. cu genitivu saŭ cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de în potrivă, care cere genitivu). În direcțiune contrară, față în față cu: contra vîntuluĭ, contra mea. Fig. Dușmănește: a vorbi, a vota contra luĭ. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doĭ, a schimba argint contra aur (saŭ pe aur). – Și în contra după în potrivă): în contra tuturor. În Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se încontra, a se pune în contrazicere, a-ĭ face opozițiune. – Din contra (fals din contră), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis că va veni. – Din contra! A zis că nu va veni!

CÓNTRĂ prep. v. contra.

cóntra¹ prep., adv.

cóntra prep., adv.

CÓNTRA prep., adv. 1. prep. asupra, împotriva, (înv.) către, despre, spre. (Pornește ~ dușmanilor.) 2. prep. împotriva, pentru. (Medicament ~ hepatitei.) 3. prep. contrar, împotriva. (~ părerii cuvenite.) 4. adv. împotrivă, (înv. și reg.), potrivă. (Votează ~.) 5. prep. pentru. (Îți dau cincizeci de lei ~ un timbru.)

CONTRA prep., adv. 1. prep. asupra, împotriva, (înv.) către, despre, spre. (Pornește ~ dușmanilor.) 2. prep. Împotriva, pentru. (Medicament ~ hepatitei.) 3. prep. contrar, împotriva. (~ părerii curente.) 4. adv. împotrivă, (înv. și reg.) potrivă. (Votează ~.) 5. prep. pentru. (Îți dau doi lei ~ un timbru.)

Contra ≠ pentru, pro

cóntra prep., adv. – Împotrivă. – Mr. contra, contră. Lat. contra (sec. XIX); în mr., din it. A ajuns aproape popular, mai ales în expresia curentă în contra sau a face contra „a se opune, a se împotrivi”. A intrat în compunerea a numeroși termeni neol., ca contraatac, contrabalansa, contrabaterie, etc. În anumite cazuri se combină și cu cuvinte autentic rom., cf. contragreutate, s. f., după fr. contrepoids; contraotravă, s. f., ca fr. contrepoison, etc. Este dublet al lui condra, interj., termen al jucătorilor de cărți, din ngr. ϰόντρα (Graur, BL, VI, 142; Gáldi 167), și al lui condră, s. f. (Mold., ceartă, gîlceavă), de aceeași origine. – Der. condra, vb. refl. (Mold., a se certa); contra, vb. (la jocul de bridge, a face contra), din fr. contrer; încontra, vb. (pop., a înfrunta, a se opune).

contra (cuv. it., „împotriva”) 1. Abreviere pentru contratenor*. 2. C. desemnează, începând din sec. 16, contraoctava*. 3. În componența unui cuvânt, c. desemnează tipul cel mai grav de voce (ex. contralto*) sau al unui instr. (ex. contrabas*, contrafagot*).

BELLUM OMNIUM CONTRA OMNES (lat.) războiul tuturor contra tuturor – Hobbes, „Leviathan”, I, 4. În concepția autorului, stare caracteristică omenirii pe treptele primitive.

Bellum omnium contra omnes (lat. „Războiul tuturor contra tuturor”) – Expresia se găsește în cap. XII din partea întîi a lucrării filozotului englez Thomas Hobbes, apărută în 1642, intitulată De cive (scrisă în latinește) și o mai întîlnim în altă carte a sa: Leviathan apărută în 1651 (partea I, cap. XIII-XIV). Hobbes folosește această expresie, referindu-se la vremurile străvechi cînd omul era în continuu război cu semenul său. Karl Marx, caracterizîndu-l pe poetul roman Lucrețiu, spune că în opera acestuia „în locul figurilor senine, puternice…, ale lui Homer găsim eroi solizi, înarmați pînă-n dinți, lipsiți de orice altă calitate; războiul omnium contra omnes (tuturor contra tuturora), forma rigidă a existenței pentru sine...” (v. Marx și Engels, Despre artă și literatură). FIL.

a se pișa (în) contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de tact apărând o cauză dinainte sortită eșecului.

a și-o da contra cost expr. a se prostitua.

Gică Contra s. (iron.) epitet atribuit unei persoane care adoptă întotdeauna puncte de vedere diferite de cele ale majorității.