concilia vtr [At: (a. 1865) URICARIUL X, 379 / P: ~li-a / Pzi: ~iez / E: lat concilio, -are, fr concilier] (D. adversari și lucruri care par a fi potrivnice) 1-2 A (se) uni. 3-4 A (se) pune de acord. 5-6 A (se) împăca.

CONCILIÁ, conciliez, vb. I. Tranz. A pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc. – Pronunțat: -li-a.

CONCILIÁ vb. I. tr. A soluționa un diferend pe cale amicală; a pune de acord, a împăca. [Pron. -li-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < lat., it. conciliare, cf. fr. concilier].

CONCILIÁ vb. tr. 1. a soluționa un diferend pe cale amicală; a pune de acord. 2. (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților. (<fr. concilier, lat. conciliare)

A CONCILIÁ ~éz tranz. 1) (opinii, interese etc.) A face să devină compatibil, înlăturând contradicțiile; a pune în armonie, făcând abstracție de divergențele existente. 2) jur. (persoane) A împăca, aplanând un litigiu. [Sil. -ci-li-a] /<fr. concilier

concilià v. 1. a pune de acord persoane de diferite opiniuni, interese sau c1ase; 2. a acorda lucruri ce sunt sau par contrare 3. a câștiga, a atrage: talentele sale îi conciliază favoarea tuturor; 4. a se învoi, a se împăca.

*conciliéz v. tr. (lat. conciliare). Împac persoane cu ideĭ saŭ cu interese opuse orĭ lucrurĭ care par contrariĭ. Atrag, cîștig: talentele luĭ îĭ conciliază favoarea tuturor.

conciliá (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 conciliáză, 1 pl. conciliém (-li-em); conj. prez. 3 să conciliéze; ger. conciliínd (-li-ind)

conciliá vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. conciliéz, 3 sg. și pl. conciliáză, 1 pl. conciliém (sil. -li-em); conj. prez. 3 sg. și pl. conciliéze; ger. conciliínd (sil. -li-ind)

concilia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. conciliază, 1 pl. conciliem, ger. conciliind)

conciliez, -liază 3, -lieze 3 conj., -liam 1 imp., -liind ger., -liere inf. s., -liator adj. v.

CONCILIÁ vb. v. împăca.

CONCILIA vb. a împăca, (pop.) a învoi. (~ divergențele.)